Singur Dumnezeu este biruitorul tuturor neputinţelor noastre, iar puterea Lui nu o putem primi decât prin rugăciune. Ea este izvorul tuturor împlinirilor, oricare ar fi acestea. Tot prin ea cerem şi dobândim umblarea în faţa Domnului.

Lucrarea aceasta este foarte simplă. Totul este să stai cu înţelepciune înaintea lui Dumnezeu, ca înaintea unui Stăpân, în frică plină de evlavie, fără a-ţi desprinde de la El ochii minţii. Condiţia pentru aceasta este cugetul curat în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Rânduiala vieţii lumeşti trebuie strunită, fără petreceri. Să mergem la biserica lui Dumnezeu, să citim scrierile Părinţilor despre luare-aminte şi trezvie, să fugim de odihna trupească, să ne nevoim trupul câte puţin, de dragul Domnului. Mai presus de toate, să-L rugăm pe Domnul să ne dăruiască această putere. Cu deprinderea de a ne înfăţişa înaintea Domnului va începe curăţirea inimii, a simţămintelor, a dorinţelor, a gândurilor, căci până atunci în suflet domnea o mare învălmăşeală... Aţi avut, oare, o rugăciune plină de căldură, în timpul căreia totul să vă fugă din sfera atenţiei şi să rămână doar Domnul şi strigătul inimii către El? Dacă ați avut-o, aceasta este starea necontenită a celor ce umblă înaintea Domnului.

Câte puţin, treaptă cu treaptă, ajungem la liman..., iar treptele acestea nu au sfârşit. Şi ajung cei ce râvnesc la sporirea duhovnicească. Doar că trebuie să ne apucăm cu râvnă. Străduiţi-vă, nu vă lăsaţi! Iar de deşertăciuni ce rost are să vă apucaţi? Ce folos să zideşti cu o mână, iar cu cealaltă să dărâmi? Este aceeaşi strădanie, dar fără folos. Domnul să vă inţelepţească, rugaţi-vă pentru asta!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, pp. 12-13)