Rugăciunea este hrana sufletului. Nu chinuiţi sufletele voastre prin înfometare, mai bine să flămânzească trupul. Nu osândiţi pe nimeni, iertaţi-i pe toţi. Socotiţi-vă mai răi decât toţi oamenii din lume şi vă veţi mântui. Micşoraţi-vă cât puteţi de mult.

Rugăciunea, postul şi trezvia, adică păzirea gândurilor şi sentimentelor, ne fac biruitori asupra vrăjmaşilor mântuirii noastre. Cel mai greu dintre aceste trei lucruri este rugăciunea, veşnica virtute, care în urma exersării se transformă în deprindere, iar rugăciunea până la moarte cere silire, prin urmare, nevoinţă.

Nu vă lipiţi inimile de deşertăciunea lumii. Mai ales în timpul rugăciunii lepădaţi toate gândurile legate de cele lumeşti. După rugăciunea săvârşită acasă sau în biserică, pentru a păstra starea rugătoare, înduioşată a sufletului, este nevoie de tăcere. Uneori chiar o vorbă simplă, în aparenţă neînsemnată, poate distruge şi speria, ca pe o pasăre mică, înduioşarea din sufletul nostru.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 101-102)