„"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul."

O relaţie autentică între persoane nu poate avea loc fără dimensiunea unei libertăţi şi a unei spon­taneităţi reciproce; acest principiu se aplică în special rugăciunii lăuntrice. Pentru cel ce se roagă nu există reguli fixe şi invariabile ce se impun în mod necesar; nu există de asemenea nici tehnice mecanice, fie ele corporale sau mintale, care să poată forţa pe Dum­nezeu să-şi manifeste prezenţa. Harul prezenţei Sale este totdeauna un dar gratuit şi nu poate fi cîştigat prin vreo metodă sau tehnică în mod automat. Întîlnirea între Dumnezeu şi om în împărăţia inimii este marcată de o varietate inepuizabilă de modele. Dintre acestea, Rugăciunea lui Iisus chiar dacă nu se bucură de un monopol exclusiv în domeniul rugăciunii lăuntrice, a devenit totuşi de-a lungul veacurilor pentru foarte mulţi creştini ortodocşi drumul tip, calea împărătească a rugăciunii. Şi nu numai pentru creştinii ortodocşi; în întîlnirea ce a avut loc în ultimii ani între Ortodoxie şi Occident, nici un ele­ment al învăţăturii ortodoxe n-a provocat un interes atît de intens ca rugăciunea lui Iisus şi nici o carte n-a avut o căutare mai mare ca Povestirile unui pelerin rus. Această carte enigmatică, aproape necunoscută în Rusia pre-comunistă, a avut un mare răsunet în lumea occidentală, catolică şi protestantă, fiind tradusă într-o mare diversitate de limbi. În ce constă, ne întrebăm, atracţia specială şi eficacitatea Rugăciunii lui Iisus? În general, patru sînt punctele ce o caracterizează înainte de toate: a) simplitatea şi supleţea; b) calitatea de rezumat al învăţăturii creştine; c) taina puterii Numelui; d) dis­ciplina duhovnicească a repetării perseverente.”

(Kallistos Ware, Rugăciunea lui Iisus, Editura Orthodoxos Kypseli p.18-19)