Fără un părinte duhovnicesc, nimeni nu poate înainta și nici nu poate duce o viață curată. De aceea, ucenicul trebuie să caute un duhovnic sporit în Rugăciunea lui Iisus, de care să asculte și să fie binecuvântat. Duhovnicul îl va ajuta pe ucenic, atât cu cuvântul, cât și tainic, îl va împărtăși cu darurile rugăciunii. După cum în viața lumească experiențele se împărtășesc din generație în generație, la fel se întâmplă și în viața duhovnicească. Duhovnicul fiind deținătorul darului Rugăciunii lui Iisus, îl va împărtăși ucenicului său, pe măsura creșterii sale duhovnicești. Ne facem ascultători, nu pentru a dispărea ca persoană, ci pentru a face să dispară răul sălășluit în noi, pentru a ne elibera de voința proprie și pentru ca Hristos să se nască duhovnicește în inima noastră. Ne facem ascultători pentru a ne putea naște duhovnicește. Ascultarea este necesară și datorită primejdiei de a cădea în păcate.

Avva Dorotei spune: „Nu sunt mai ticăloși, nici mai lesne porniți spre cădere decât aceia care nu au pe nimeni ca să-i povățuiască pe calea mântuirii. Creștinul care nu este povățuit de duhovnic, pe calea mântuirii, cade ușor în cursele vrăjmașului”.

La început, el are râvnă spre post și priveghere, spre isihasm și alte fapte bune creștine. Apoi, puțin câte puțin, potolindu-se acea râvnă și neavând pe cineva care să-l sfătuiască și să-i aprindă râvna, pe neobservate se stinge râvna și cade în trândăvie și se face rob vrăjmașilor săi, care-și bat joc de dânsul, după cum le este voia. Sfinții Părinți spun că: „De vei vedea pe cel tânăr urcându-se la Ceruri, după voia sa, trage-l de picior în jos, căci altfel îl va lua în stăpânire diavolii”.

Și în lume, creștinii pot să ajungă la măsuri înalte, duhovnicești, și să se umple de Lumina Dumnezeiască, dar trebuie să se roage mai mult. Cel care a căzut în păcate mari nu mai poate să se roage, pentru că a îndepărtat de la el Harul Duhului Sfânt. Însă, pentru întoarcerea sa, trebuie să citească Scrierile Sfinților Părinți si cărți duhovnicești, prin care Duhul Sfânt îi va lumina mintea. Cel care s-a lepădat de lume și a venit la mănăstire, unde ascultă și întreabă pe părintele său duhovnicesc, sporește mult mai ușor duhovnicește, pentru că:

1) - În primul rând, nu lasă frâu liber imaginației si gândirii pentru a găsi rezolvări lucrărilor pe care le face. În acest fel, își curățește mintea nu numai de gândurile cele rele și complexe, ci chiar și de cele simple, adunând-o astfel mai mult spre Rugăciunea lui Iisus.

2) - În al doilea rând, se învață să întrebe și să asculte. Iar a întreba pe părintele duhovnicesc, înseamnă a te mântui. Unde există ascultare, acolo există smerenie, care este izvorul ascultării. Astfel, duhul mândriei, diavolul, nu poate pătrunde și nu poate aduce înfricoșare sufletului nostru.

În timpul urcușului duhovnicesc, în această sfântă lucrare, ascultarea este absolut necesară. Trebuie să începem să ne rugăm cu binecuvântarea unui părinte sporit duhovnicește. Părintele este cel care ne călăuzește, cel care stabilește programul vieții noastre duhovnicești și canonul. El ne ajută să mergem pe calea împărătească a mântuirii.

Părintele duhovnicesc ne arată voia cea Sfântă a Lui Dumnezeu. Creștinii care vor să sporească în Rugăciunea lui Iisus, trebuie să meargă cât mai des la mănăstiri (să participe la slujbele de zi și de noapte, să se spovedească și, dacă pot să stea mai mult timp, să participe și la muncile binecuvântate). Aici vor primi mari binecuvântări cerești și își vor vedea mai mult ca oriunde patimile și neputințele în lumina Harului Dumnezeiesc.

(Extras din Ierod. Cleopa Paraschiv, Arhim. Mina Dobzeu, Rugăciunea lui Iisus, Editura Agaton, Colectia „Rugul aprins”, Făgăraș, 2002)