Vă plângeţi că rugăciunea v-a sărăcit. Dar vă puteţi ruga şi fără să staţi în genunchi la rugăciune. Orice înălţare a minţii şi a inimii către Dumnezeu este rugăciune adevărată. Dacă faceţi acest lucru în mijlocul treburilor, înseamnă că vă rugaţi. Ţin minte că Sfântul Vasile cel Mare a fost întrebat cum se puteau ruga apostolii neîncetat şi el a răspuns aşa: pe lângă toate treburile lor ei cugetau la Dumnezeu şi trăiau lăsându-se neîncetat în voia lui Dumnezeu. Această stare a duhului era rugăciunea lor neîncetată. Iată ce exemplu aveţi. Eu, mi se pare, v-am scris deja că de la oamenii prinşi în activitate, din rândul cărora faceţi parte, nu se poate cere acelaşi lucru, care se cere de la oamenii lipsiţi de activitate. Principala lor grijă trebuie să fie aceea de a nu îngădui simțăminte greșite în timpul lucrului și de a se strădui prin toate mijloacele să-I închine lui Dumnezeu tot ce este al lor. Această închinare va transforma lucrul lor în rugăciune.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Ed. Egumenița, 2008, p. 70)