Lucrurile lui Dumnezeu trebuie să le împlinim cu frică și cu tremur. Acest lucru trebuie să ni-l amintim întotdeanua. Cu orice chip și cu toată puterea să ne străduim să avem mintea noastră în cuvintele rugăciunii sau, așa cum spune Sfântul Ioan Sinaitul: „Să închideți mintea voastră în cuvintele rugăciunii!” În momentul în care am început să ne rugăm, trebuie ca toată atenția noastră să fie direcționată către Dumnezeu și să nu se îndepărteze de Acesta.

„Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit...”(Psalmi 50, 19) Doar atunci să considerăm că ne-am rugat bine când, încheind rugăciunea, sufletul nostru e zgâlțâit de zdrobirea de inimă și de mustrarea de sine. Pe parcursul zilei, să ne străduim prin rugăciune neîncetată să ne găsim în orice moment înaintea Domnului cu mintea, așa cum se găsesc îngerii. Aceia Îi aduc doxologie neîntreruptă; noi însă Îi aducem pocăința noastră.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuză către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 63)