Rugăciuni de mulţumire în Parohia Bărcu, Goşmani
Enoriaşii din Parohia Bărcu - Goşmani, Protopopiatul Buhuşi, judeţul Neamţ, şi-au arătat recunoştinţa faţă de darurile primite de la Dumnezeu în acest an. Duminică, 1 noiembrie 2015, oamenii s-au rugat în cadrul Sfintei Liturghii şi au participat apoi la o slujbă de mulţumire.
Ziua recoltei a avut loc duminică, 1 noiembrie 2015, pentru cel de-al 18-lea an în Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Bărcu - Goşmani, Protopopiatul Buhuşi. După cum ne-a mărturisit preotul paroh Gheorghe Ursache, evenimentele religioase şi culturale au fost împodobite de o zi frumoasă şi caldă de toamnă, "aşa cum a fost şi credinţa manifestată de cei prezenţi". Au participat preoţi din parohiile învecinate, oficialităţi locale, reprezentanţi ai şcolii din comună. "Am considerat că în fiecare an este bine să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră. Deşi anul acesta a fost unul secetos, după cum ne-au spus câţiva şefi de asociaţie agricolă, am rămas surprinşi de recolta din acest an. A fost scoasă recoltă bună, peste aşteptări, atât la grâu cât şi la porumb. Am considerat că acesta este rodul rugăciunii şi al mulţumirii pe care o aducem lui Dumnezeu în fiecare an. Dumnezeu ne rânduieşte toate cele de folos vieţii noastre pământeşti. Prin rugăciunea de mulţumire adresată Celui Preaînalt, noi ne facem datoria", a remarcat preotul Gheorghe Ursache. Cu prilejul Zilei Recoltei din Bărcu - Goşmani, a debutat colecta de cereale şi alimente pentru comunităţile sărace şi pentru unele schituri şi mănăstiri. Toate acestea sunt dăruite cu mare dragoste de enoriaşi, pentru că ştiu că în sfintele mănăstiri monahii se roagă mereu pentru lumea întreagă. După slujba de mulţumire, au fost lansate trei proiecte educaționale de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Nicolau” Români: proiectului educațional „Nu uita că ești român!”, ediția a VIII-a, coordonatori: prof. Mariana Cozma şi înv. Verginia Ursache, proiectul educațional „Ion Creangă-mărțișorul literaturii române", coordonatori: prof. Mioara Dragoi şi prof. Elena - Daniela Poenaru, proiectului educațional „Tradițiile la Români", coordonatori: prof. Mihaela Aldea şi prof. Mariana Cozma.