Rugăciuni pentru ploaie în Protopopiatul Bacău
Preoţii din parohiile Lipova, Valea Hogei, Valea Caselor, Mâlosu şi Plopana, care sunt afiliaţi Cercului pastoral-misionar „Buna Vestire“ al Protopopiatului Bacău, dimpreună cu soborul Mănăstirii Plopana, s-au întâlnit la hotarul dintre parohii, unde au săvârşit slujba Aghesmei mici şi slujba Canonului de rugăciune pentru ploaie.
La sfintele slujbe au participat numeroşi credincioşi, care au ţinut în mâini prapuri şi cruci, într-o frumoasă procesiune pe cărările uscate de lipsa ploilor. Pe parcursul întregului drum, traseu mioritic anevoios, cu suişuri şi coborâşuri, oamenii l-au rugat pe Cel Preaînalt să dăruiască ploaie pământului celui însetat. În acelaşi timp, oamenii şi-au îndreptat nădejdea în rugăciunile Maicii Domnului, care are putere să mijlocească înaintea Mântuitorului Hristos pentru lumea întreagă. Părintele Petru Bălăiţă, coordonatorul cercului pastoral, a mulţumit credincioşilor „pentru ascultarea şi credinţa de care dau dovadă“, dar şi preoţilor, „pentru prezenţă şi rugăciune“.