Rugăciuni pentru sufletele persoanelor fără adăpost

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Rugăciuni pentru sufletele persoanelor fără adăpost

Parohia ”Sfinţii Voievozi” - Şerbăneşti i-a comemorat duminică, 1 noiembrie 2015, pe cei uitaţi sau abandonaţi de familie, mutaţi la Domnul. Oamenii din zona Bacăului, de care Biserica îşi aduce aminte întotdeauna, sunt înmormântaţi în Cimitirul Şerbăneşti.

Din încredinţarea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, evenimentul vine să întregească un şir de acţiuni ce au început acum opt ani de zile, când s-a pus început pentru statornicia pomenirii fraţilor noştri trecuţi la Domnul, rămaşi fără cineva care să-i pomenească în rugăciune. Alături de părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, a participat un sobor de zece preoţi, îndătinaţi acestui obicei creştinesc. "După ce a fost oficiată Slujba Parastasului, părintele protopop a subliniat importanţa rugăciunii celor vii pentru cei adormiţi, după îndemnul Scripturii, menită să aducă lumină pentru sufletele ce au trecut din această lume. Totodată, a fost binecuvântată jertfa de haine şi alimente, adusă de credincioşi, ce a fost împărţită bătrânilor şi copiilor nevoiaşi", a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Citește despre: