Rugăciunile noastre nu sunt ascultate, pentru că nu suntem vrednici. Trebuie să devii vrednic pentru a te ruga. Nu suntem vrednici, fiindcă nu-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. O spune Însuşi Hristos: Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind adu darul tău (Matei 5, 23-24). Să mergi întâi să te împaci cu fratele tău, să ierţi, ca să devii vrednic. Dacă nu eşti vrednic, nu poţi face nimic. Abia după ce le-ai limpezit pe toate, mergi şi du darul tău. Vrednici se fac cei ce doresc fierbinte să devină ai lui Hristos, cei ce se predau voii lui Dumnezeu. Să nu ai nici o voie, acesta este lucrul de mare preţ, aceasta este totul. Robul nu are nici o voie. La a nu avea nici o voie se poate ajunge în chip lin: prin iubirea lui Hristos şi păzirea poruncilor Lui.  Cel ce are poruncile mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu, şi-l voi iubi şi eu şi Mă voi arăta lui (Ioan 14, 21).

Este nevoie de luptă. Avem de luptat împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac (Efes. 6, 12). Avem de luptat cu cel ce răcneşte ca un leu. Nu este îngăduit ca în această luptă să biruiască vicleanul cel preaiscusit. Asta presupune lacrimi, pocăinţă, rugăciune, milostenie, cerere, toate însoţite cu încredere în Hristos, iar nu cu puţinătate de credinţă. Numai Hristos ne poate scoate din laţul singurătăţii.

Rugăciune cu pocăinţă şi milostenie. Daţi fie şi numai un pahar cu apă, dacă nu aveţi bani. Şi să ştiţi că, cu cât vă sfinţiţi, cu atât sunt mai bineprimite rugăciunile voastre. Să nu-L constrângem cu rugăciunile noastre pe Dumnezeu. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne scape de ceva, de boală sau altele, sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem de la El putere şi întărire, ca să le răbdăm pe toate. Precum El bate cu nobleţe la uşa sufletului nostru, tot astfel şi noi să cerem cu nobleţe ceea ce dorim, şi dacă Domnul nu ne răspunde, să contenim a mai cere.

Atunci când Dumnezeu nu ne dă un lucru pe care îl cerem cu stăruinţă, înseamnă că are el raţiunea Lui. Are şi Dumnezeu „tainele” Lui. De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că El cunoaşte toate ale vieţii noastre şi voieşte totdeauna binele, de ce să nu arătăm încredere? Să ne rugăm simplu şi lin, fără patimă şi constrângere. Ştim că trecut, prezent şi viitor, toate sunt goale, descoperite şi cunoscute înaintea lui Dumnezeu. Precum zice Apostolul Pavel, ... nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii Lui (Evr. 4, 13).

Noi să nu stăruim; strădania aduce rău în loc de bine. Să nu căutăm cu tot dinadinsul a dobândi ceea ce cerem, ci să le lăsăm în voia lui Dumnezeu. Căci, cu cât „vânăm” lucrul pe care îl dorim, cu atât el se îndepărtează. Aşadar răbdare, credinţă şi linişte. Şi chiar dacă noi uităm, Domnul nu uită niciodată şi, dacă este pentru binele nostru, ne va da ceea ce trebuie şi când trebuie.

(Părintele Porfirie, Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Egumenița, p. 196-198)