Cu privire la viața viitoare, Domnul a spus că acolo nu se însoară, nici nu se mărită, adică acolo nu va fi loc pentru legăturile pământești; nu va fi loc, care va să zică, nici pentru rânduielile vieții pământești. Nu vor fi nici științe, nici arte, nici cârmuiri și nimic asemănător. Dar ce va fi? Va fi Dumnezeu totul în toate; și întrucât Dumnezeu e duh, se unește cu duh și lucrează duhovnicește, întreaga viață va fi acolo o înșiruire necurmată de mișcări duhovnicești.

De aici reiese un lucru: întrucât țelul nostru e viața viitoare, iar viața de aici e doar o pregătire pentru aceasta, a trăi tot timpul vieții doar pentru ceea ce se potrivește doar aici, iar în viața viitoare nu are loc, înseamnă a merge împotriva rostului pe care îl avem și a ne pregăti pentru viitor o soartă amară, nespus de amară.

Nu vreau să spun că trebuie de-acum să lăsăm baltă toate rosturile pământești, ci că, lucrând cât e nevoie pentru această viață, grija de căpetenie trebuie să ne fie pregătirea pentru cea viitoare, străduindu-ne, pe cât ne stă în putință, să prefacem și cele mai mizere munci pământești în mijloace spre atingerea acestui țel.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 136)