As fi vrut sa scriu încă de săptămâna trecută despre cutremurătoarea crimă de la Focșani, acolo unde preotul Tudor Marin, un venerabil slujitor al altarului, în vârstă de 69 de ani, a fost înjunghiat la scurt timp după săvârșirea Sfintei Liturghii. M-am gândit să amân puțin momentul acesta, timp în care să ne punem durerea înaintea lui Dumnezeu și să-I cerem să ne întărească dupa acest șoc. Spun că a fost un șoc întrucât am realizat, alături de mulți alți slujitori ai altarului, că acel tânăr căuta să ucidă un preot, iar acel preot putea să se numească oricum, inclusiv să poarte numele semnatarului acestei rubrici, iar biserica în care să intre cu intenții criminale putea să fie inclusiv una din centrul Iașului. Asta ca un prim răspuns dat celor care au insinuat, pe unele forumuri de discuție, că părintele Tudor Marin ar fi tras cine știe ce păcate printr-o astfel de moarte. Din cuvintele Mântuitorului pe care le găsim în Evanghelia după Luca (13, 1-5), este evident ca felul morții cuiva nu ne spune nimic despre păcatele aceluia, cu atât mai puțin despre virtuțile celor rămași în viață și care se pripesc în a trage concluzii străine de gândirea lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, n-am ințeles de ce au existat comentarii de genul că Dumnezeu ar fi putut să-l ferească pe părintele Marin de o astfel de moarte si, dacă nu a făcut-o, înseamnă ca e o problemă fie cu persoana ucisă, fie cu credința pe care o mărturisește. În cazul acesta înseamna că este o problema și cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe care i-am prăznuit ieri și care au avut parte, de asemenea, de o moarte mucenicească. Înseamnă că avem o problemă și cu acel "nor de mărturii" pe care-l avem de la miile și miile de mucenici uciși pentru credința lor în Hristos, cei mai mulți suferind, înainte de a fi uciși, chinuri și torturi groaznice. Faptul ca au suferit atât înseamnă că Dumnezeu nu i-a iubit? Nu putea, oare, El să-i ferească de o astfel de moarte? Dar ce să mai spunem despre exemplul suprem pe care-l putem da, anume însăsi moartea Fiului Său, răstignit pe cruce după pătimiri atât de mari, încât nu pot fi redate nici în cuvânt, nici în imagini. Nu L-a iubit Dumnezeu-Tatăl pe Fiul Său? Încât, înainte de a ne da cu părerea despre o astfel de moarte și despre motivele pentru care Dumnezeu o îngăduie, e bine să reflectăm la celelalte crime pe care le cunoaște istoria creștinismului, începând chiar de la cea săvârșită pe Golgota.

Iar că moartea părintelui Tudor Marin este una martirică o dovedesc toate împrejurările în care s-a săvârșit crima din centrul Focșaniului. El a fost ucis nu întâmplător, ci cu bună știință (nu zic că și cu discernământ, asta specialiștii pot constata) de către o persoană care căuta un preot pe care să-l omoare. Apoi, preotul era în biserică în calitate de slujitor și mărturisitor al lui Hristos, adică se afla, cum se spune, "în exercițiul funcțiunii" sale sacerdotale. De multe ori s-a întâmplat, de-a lungul secolelor, să fie uciși creștinii, fără a mai fi intrebați dacă nu vor să se lepede de credința lor, uneori fiind închise ușile și dându-li-se foc în bisericile în care se adunau în rugăciune. Așa cum îi considerăm martiri pe aceștia, tot așa putem spune și despre preotul Tudor Marin (slujitor devotat și apreciat atât de credincioși, cât și de mai-marii săi) că a suferit moarte mucenicească. Cu toate analogiile pe care le putem identifica, această crimă este, totuși, fără precedent în istoria Bisericii noastre. După primele cercetări, se pare că nu mai sunt consemnate astfel de evenimente, cel puțin nu în istoria noastră recentă. Tocmai de aceea (dacă nu și din alte motive) mă așteptam să existe un ecou mult mai mare în mass-media, să se declanșeze ample dezbateri asupra cauzelor și asupra consecințelor crimei din Focșani.

Momentul 16 iunie 2012   

Dar, dincolo de relatările cuprinse între știrile zilnice, nu am sesizat, în presă, o preocupare mai specială pentru acest tragic moment din istoria bisericească. Și nu pot să nu remarc că, atunci când este implicată vreo față bisericească sau vreun membru al cinului monahal într-o faptă neconformă cu statutul său, valurile mediatice stârnite de nedoritul eveniment nu se opresc la nivelul știrilor, ci dau să se burice la nivel de tsunami, în cadrul unor campanii duse prin emisiuni TV sau în presa scrisă, doar-doar vor mătura, în cale, credința cât mai multor "consumatori" de presă. Am să dau doar exemplul cazului Tanacu, a carui mediatizare a indus în rândul multora o stare de ură față de purtătorii de haină monahală, nu puțini fiind călugarii agresați în acea perioadă, de obicei verbal, pe strada, de persoane necunoscute, pe motiv că ar fi "criminali" sau "inapoiați", epitete împrumutate din limbajul presei. Mai mult, există o tendință aproape unanimă ca, atunci când este implicată într-un eveniment nedorit (accident rutier, faptă reprobabilă din punct de vedere moral sau chiar infracțiune), orice persoană sa fie caracterizată în funcție de posibila sa legatură cu Biserica. Astfel, nu se spune "cutare a făcut un accident", ci "fiul preotului X a facut un accident" sau în loc de "un student a fost găsit cu materiale video obscene" se spune "viitor preot găsit cu..." (ca și cum e obligatoriu ca oricine urmează cursuri de Teologie să și devină preot). Continuarea, în Ziarul de Iași