Să ne îngrijim de suflet

Cuvinte duhovnicești

Să ne îngrijim de suflet

Inima nu este un fleac şi sufletul omenesc nu este un lucru ieftin, el este mai scump decât toată lumea. Toate comorile globului pământesc şi tot pământul nu preţuiesc cât preţuieşte un suflet creştinesc.

Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21:19). De aceea, să nu te descurajezi, să nu fii nepăsător când ţi se va ivi ocazia să-ţi câştigi sufletul. A-ţi câştiga sufletul tău înseamnă a-i da acea importanţă şi acel loc care îi sunt menite de Dumnezeu, adică a fi împărătesc, asemănător cu Dumnezeu, cuvios, sfânt. Iar a te lepăda de acestea înseamnă a-ţi pierde sufletul tău. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Matei 16: 26). Şi, de aceea, întotdeauna, pe primul plan să ai folosul sufletesc al tău şi al celorlalţi, iar apoi să ai în vedere şi folosul trupesc, odihna şi, mă rog, mângâierea vremelnică.

Inima nu este un fleac şi sufletul omenesc nu este un lucru ieftin, el este mai scump decât toată lumea. Toate comorile globului pământesc şi tot pământul nu preţuiesc cât preţuieşte un suflet creştinesc.

Aşa cum trupul nostru este lovit de diferite boli, aşa şi sufletul nostru. Există orbire trupească, există şi orbire sufletească. În afară de aceasta, unii mai au şi un fel de apă murdară în ochii cu care, deşi privesc, totuşi nu văd nimic. La fel, există şi în ochii sufleteşti apă murdară, din pricina căreia, de asemenea, nu văd nimic.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 56-57)

Citește despre: