Icoana, slujbele bisericești și locașul de închinare - biserica - ne învață ce este Ortodoxia - Credința Ortodoxă; toate, fiecare în felul său, ne înalță sufletele către Dumnezeu, ne fac să ne simțim mai aproape de Dumnezeu, să-L simțim prezent în sufletul nostru. Altfel spus: icoana, slujbele și locașul de închinare - prin arhitectura, forma sa, coboară pe Dumnezeu pe pământ și înalță pe om la Dumnezeu. Acest adevăr mântuitor îl mărturisim în cântarea Bisericii: „În biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare...” (troparul de la sfârșitul Utreniei).

Această lucrare duhovnicească, săvârșită în sufletul nostru de către icoană, slujbele bisericești și locașul de închinare, se datorește felului în care ele sunt făcute, alcătuite, dar și faptului că ele sunt sfințite. O precizare: icoana ca și lăcașul de închinare nu se sfințesc dacă ele nu sunt făcute potrivit rânduielilor date de Biserică. Biserica a dat reguli precise cum trebuie să fie zugrăvită o icoană, cum săvârșim o sfântă slujbă și cum trebuie construită o biserică. Atât slujitorul Sfântului Altar, cât și pictorul, zugravul, arhitectul, constructorul trebuie să aibă, în afară de o bună pregătire profesionalăși experiență în domeniu și pacea duhovnicească care se dobândește prin rugăciune, post, spovedanie și cercetarea permanentă a bisericii.

Din punct de vedere artistic, icoana ca și arhitectura bisericii au cunoscut, în decursul veacurilor, unele forme noi de înfățișare, iar slujbele unele prescurtări sau adaptări, fără ca prin acestea să se îndepărteze de formele de bază și fondul alcătuirilor celor dintâi.

În icoană, lucrul principal sunt liniile desenului prin care se exprimă mișcarea trupului, iar prin aceasta - starea sufletească, mai bine zis, starea de sfințenie a persoanei înfățișate.

În săvârșirea slujbelor, ne călăuzește tipicul care prevede unele schimbări de ordin practic fără a atinge părțile de bază care alcătuiesc slujba.

În arhitectura unei biserici, trebuie să se respecte planul care înseamnă: cele trei abside și împărțirea în trei compartimente: altar, naos și pronaos; o turlă sau cel mult trei. Ce este mai mult, este, uneori de prisos. Avem biserici vechi și fără turlă și care sunt la fel de mărețe ca și cele cu una sau trei turle. Monumentalitatea unei biserici nu este dată de volum, ci de armonizarea părților ei componente.

Astăzi asistăm, oarecum, la îndepărtarea de adevărata frumusețe a icoanelor și a locașurilor de închinare. Renașterea a dat lumii nu icoane, ci tablouri religioase care arată frumusețea trupului și nu pe cea a sufletului, sfințenia lui.

Arhitectura locașurilor de închinare neortodoxe este departe de a putea să ne facă, atunci când ne aflăm în ele, să ne simțim ca în cer; aceasta o mărturisesc chiar cei născuți și crescuți în lumea acestor biserici; vizitând bisericile noastre, ei simt și chiar ne-o mărturisesc că în ele stăpânește, ca și în casele țărănești, un duh de familiaritate, de apropiere sufletească între oameni și Dumnezeu.

Mulți zic astăzi: să construim o biserică pentru mileniul trei, părăsind tradiția ce-a fost până acum. Aceștia sunt cei care au pierdut simțul credinței și moralei credinței ortodoxe, cei care au pășit pragul bisericii o singură dată: la botez și atunci aduși de nașii lor.

Poate că ei vor și o Liturghie și chia o Sfântă Scriptură a mileniului trei!?

Pentru a nu greși, este bine a respecta învățătura Bisericii cu privire  la zugrăvirea icoanei, săvârșirea slujbelor și construirea bisericilor. Să construim biserici și să le pictăm numai cu aprobarea Bisericii, adică cu aprobarea Comisiei de Pictură și Arhitectură a Sfintei Patriarhii. Nerespectând această rânduială, construind și pictând cum nu trebuie, greșim față de învățătura sănătoasă și mântuitoare a Bisericii.

Să luăm aminte la cuvintele proorocului Ieremia: „Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu nebăgare de seamă...”.