Să ne silim la lucrul cel bun!
Să fii de-aproape râvnitor celor ce viețuiesc drept, și faptele acestora să le scrii în inima ta.
Să fii de-aproape râvnitor celor ce viețuiesc drept, și faptele acestora să le scrii în inima ta. Să te socotești a fi din cei puțini, că anevoie, zicea, va intra bogatul întru Împărația Cerului; drept aceea, și cei ce intră întru dansa, puțini sunt. Să nu socotești pe toți din mănăstire că se mântuiesc. Că mulți vin la viața cea cu faptă bună, dar puțini dintr-înșii primesc jugul ei, că a acelora ce se silesc este Împarația Cerului și cei silitori o apucă pe ea. Silință numește cuvântul Evangheliei supunerea trupească, adică ascultarea de învățătura lui Hristos, cu lepădarea voilor și a odihnei spre paza poruncilor Domnului!
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 45)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro