-Gheronda, am auzit nişte laude şi…

-Ei, şi ce s-a întâmplat? Eşti complet găunoasă, mai copilă? Ce trebuie să ne intereseze pe noi? Cum ne văd ceilalţi sau cum ne vede Hristos? Forţa motrice pentru noi va fi ceilalţi sau Hristos? Tu eşti maică serioasă, nu fi uşoară la minte. Mie de multe ori îmi spun cuvinte de laudă chiar şi oameni serioşi, dar mie îmi vine să vomit. Râd în sinea mea şi le arunc cât acolo. Fă şi tu la fel, lucrurile astea să le arunci imediat. Sunt nişte lucruri de nimic! Ce câştigăm dacă ne laudă ceilalţi? Ca să ne laude poimâine demonii? Cel care se bucură când îl laudă oamenii este batjocorit de demoni. Laudele, fie lumeşti, fie duhovniceşti, fie se referă la trup, fie la suflet, vatămă când omul este vătămat, adică atunci când are mândrie sau predispoziţie spre mândrie. De aceea să fim atenţi să nu-l lăudăm cu uşurinţă pe celălalt, căci se vatămă dacă este cumva slăbit duhovniceşte; se poate distruge.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. V - Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos p. 71)