Milostenia să fie făcută cu înţelepciune!
Trebuie să ne iubim aproapele înainte de toate, insista Stareţul, iar de la aproapele iubirea trece şi la Hristos.
Şi la întrebarea: „Cum să-L iubim pe Hristos?, stareţul răspundea: „Să luăm exemplu de la Însuşi Hristos: «...Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul» (Ioan 13, 34). Trebuie să ne iubim aproapele înainte de toate, insista Stareţul, iar de la aproapele iubirea trece şi la Hristos”.
Una din manifestările iubirii faţă de aproapele o socotea a fi milostenia. Dar poruncea ca ea să fie făcută cu înţelepciune. Ucenicul Stareţului povestea că el însuşi, Părintele Nectarie, întotdeauna, înainte de a da bani omului, dorea să-i afle nevoile. Nu-i plăcea să dea degeaba, dar dacă dădea, atunci dădea pentru multe perechi de botine, pentru o vacă sau pentru un cal. Odată, o fiică duhovnicească a Stareţului avea nevoie de bani şi a cerut de la el. Stareţul, zâmbind, a scos un pachet şifonat şi i-a spus: „Ia, numără din aceste cârpe”.
(Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 51)
De fiecare dată când mi se întâmplă o nereușită, cad într-o depresie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro