Să avem iubire, blândeţe, pace. Astfel îl ajutăm pe semenul nostru, atunci când este stăpânit de rău. Exemplul străluceşte tainic, nu numai când celălalt este prezent, ci şi când lipseşte. Să ne luptăm să răspândim buna noastră dispoziţie. Chiar şi atunci când spunem cuvinte despre viaţa celuilalt, pe care n-o încuviinţăm, el îşi dă seama şi ne îndepărtăm astfel de dânsul. În vreme ce dacă suntem milostivi şi îl iertăm, îl influenţăm chiar dacă nu ne vede.

Să nu ne luăm la ceartă cu cei hulitori, potrivnici lui Dumnezeu, prigonitori ş.a. Răzvrătirea face rău. Să urâm cuvintele şi răutatea lor, însă pe omul care le-a rostit să nu-l urâm, nici să ne răzvrătim împotriva lui. Să ne rugăm pentru el. Creştinul are dragoste şi nobleţe, şi se poartă pe măsură.

Precum un ascet care, fără să-l vadă cineva, foloseşte întreaga lume, căci valul rugăciunii sale îl înrâureşte pe celălalt, împărtăşeşte lumii Duhul Sfânt, tot astfel şi voi să vă răspândiţi iubirea, fără să aşteptaţi răsplată; cu iubire, răbdare, zâmbet...

Iubirea trebuie să fie sinceră. Şi numai iubirea lui Dumnezeu este iubire sinceră. Persoanei care ne oboseşte şi ne îngreuiază, iubirea trebuie să i se dăruiască în chip lin, fără ca celălalt să-şi dea seama că ne străduim să-l iubim. Şi să nu ne manifestăm mult în afară, căci atunci îl facem să se împotrivească. Tăcerea mântuieşte din toate relele. Înfrânarea limbii este mare lucru! În chip tainic, tăcerea iradiază către aproapele.

(Părintele Porfirie, Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Egumenița, p. 306-307)