A șaptea ediție a Consfătuirii catehetice din Arhiepiscopia Iaşilor
Cea de-a șaptea ediție a Consfătuirii catehetice din Arhiepiscopia Iaşilor a avut loc în perioada 2 - 3 noiembrie, la Centrul Eparhial laşi. Reprezentanții birourilor de catehizare din protopopiatele eparhiei au discutat diferite aspecte privind catehizarea credincioșilor și au vorbit despre experiențele trăite în timpul activităților catehetice.
Lucrările din acest an s-au desfăşurat în sala „Iustin Moisescu” şi au constat în analize, proiecte şi sesiuni de lucru pentru fiecare dintre cele patru departamente ale Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor: administrativ, materiale catehetice, activităţi catehetice şi de comunicare. A fost abordată şi dimensiunea academică şi metodologică a catehezei prin activităţile susţinute de doi profesori din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, oameni familiari cu lucrarea Bisericii ca membri ai Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor, susţinători constanţi ai demersului catehetic: prof. univ. dr. Constantin Cucoş și prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă.
„Ediția din acest an reprezintă un moment de bilanț și un moment de proiectare a activităților pentru anul care urmează. În același timp, întâlnirea reprezintă și o conectare la problematica oferită de consfătuirea la nivel național și de implementare a acestor gânduri la nivelul eparhiei. Biroul de cateheză al Arhiepiscopiei Iașilor, condus de părintele inspector Bogdan Racu, are deja o tradiție în acest sens și dincolo de infrastructura, de materialele, de activitatea zilnică, finalitatea este trăirea vie a credinței în parohiile noastre”, ne-a mărturisit părintele Cristian Alexandru Barnea, consilierul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor.
Programul zilei de marţi, 3 noiembrie, a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii în paraclisul „Ecclesia” din cadrul Muzeului Mitropolitan Iaşi. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a asistat la prezentarea raportului de activitate al Biroului de catehizare pentru perioada 2019 - 2020 şi la expunerea proiectelor pentru anul 2021. Ierarhul a oferit un cuvânt de apreciere şi încurajare, sugerând câteva direcții strategice de catehizare.
„Consfătuirea catehetică a Arhiepiscopiei Iașilor a adus cu sine, în condițiile speciale în care s-au ținut lucrările, câteva elemente de noutate, câteva elemente care au dat consistență acestei întâlniri. Trebuie spus că este o întâlnire care analizează activitatea catehetică din anul care a trecut și o proiectează pe cea care urmează să se desfășoare în anul ce vine și această întâlnire, pe lângă rapoarte de activitate, pe lângă analize, pe lângă prognoză, își propune și o lucrare a îmbunătățirii materialelor pe care noi le oferim preoților. Este așadar un eveniment așteptat, nu doar pentru faptul că prilejuiește întâlnirea tuturor responsabililor. Trebuie spus că ei lucrează în echipe de lucru pe cele patru departamente: administrativ, comunicare, materiale catehetice și activități catehetice. Suntem bucuroși pentru că am reușit anul acesta să ne întâlnim, să avem parte de două zile măcar de consfătuire, având în vedere contextul pe care-l trăim. Sunt bucuros pentru că am reușit să punem cumva la punct anumite situații pe care le aveam în lucru. De asemenea, am reușit să dezvoltăm o serie de activități pe care le aveam în plan și am făcut câțiva pași în sensul acesta, împreună cu părinții colegi din celelalte protopopiate și nădăjduiesc ca și celelalte întâlniri pe care le vom avea anul acesta, pe grupe mici, pe fiecare departament în parte, să ducă la bun sfârșit măcar ceea ce-am început anul acesta în aceste situații”, ne-a declarat părintele Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învățământ și catehizare.
Impresii ale preoților responsabili de cateheză
Pr. Daniel Ţăranu, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Botoşani: „Întâlnirea cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit, cu profesorii universitari invitaţi şi cu colegii preoţi mi-a reconfirmat cât de necesară este activitatea catehetică în parohie, că tot ceea ce s-a făcut până acum dă rezultate şi ne determină să continuăm acest demers”.
Pr. Ionuţ Miorcăneanu, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Săveni: „Participarea pentru prima dată la Consfătuirea catehetică mi-a oferit perspectiva unei munci bine organizate, cu multe proiecte care vin în sprijinul comunităţilor parohiale în care se susţine sau se doreşte organizarea unei activităţi catehetice. Este o lucrare complexă şi rodnică, care implică multă dăruire de sine şi o colaborare foarte bună între membrii Biroului de catehizare”.
Pr. Iulian Vornicu, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Iaşi 2: „Consfătuirea catehetică, desfăşurată în acest an într-un context diferit, s-a ridicat la un nivel superior, fiind avantajată de prestaţia invitaţilor, ritmul lucrărilor şi amploarea acestora. Resimţim mulţumirea pentru rezultatele evidenţiate şi privim cu nădejde proiectele de viitor, fiind convinşi de importanţa activităţii catehetice parohiale”.
În perioada următoare, preoții participanți vor implementa cateheze în protoieriile de care aparțin. (pr. Ștefan Zaharia, Flavius Popa)
Vă invităm să vizionați și: (Video) Consfătuirea catehetică anuală din Arhiepiscopia Iașilor – ediția a VII-a