Sărbătoare la Mănăstirea Feleacu din județul Cluj
Mănăstirea “Sfânta Troiță” din Feleac a cinstit-o în mod deosebit luni pe Sfânta Cuvioasa Parascheva. Biserica monument istoric, care se presupune a fi construită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, o are ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă. Astfel, în ziua ei de pomenire, Liturghie a fost oficiată de Părintele Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopie, înconjurat de un sobor de 11 preoți și diaconi. Au participat la hramul mănăstirii preoții din cercul preoțesc din Feleacu, precum și 300 de credincioși din parohiile din împrejurimi.
În cadrul cuvântului de învățătură, părintele Dumitru Cobzaru a vorbit despre exemplul de viețuire și de sfințenie a Cuvioasei Parascheva și i-a îndemnat pe cei prezenți la o viață duhovnicească: „Maica noastră Parascheva ne-a chemat astăzi la Mănăstirea de la Feleac și respectiv în parohia Feleacului arătându-ne cum și în ce fel trebuie să ne petrecem viața pământească, să bine plăcem lui Dumnezeu și să ne împlinim ca oameni atât pe acest pământ, cât mai ales în împărăția lui Dumnezeu. Chemarea maicii noastre Parascheva este de o delicatețe extraordinară pentru că ea a înțeles cuvântul delicat a Mântuitorului Hristos încă de copilă, atunci în biserica din parohie unde citindu-se Sfânta Evanghelie a fost impresionată de cererea Mântuitorului Hristos: „Cel ce voiește să vină după mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie”. Acest cuvânt al Mântuitorului a avut o rezonanță deosebită în inima ei de copilă. Din acel moment ea nu a mai trăit pentru ea însăși. Imediat după Sfânta Liturghie a ieșit din Biserică a împărțit hainele la săraci și a plecat acasă cu acest dor de a-i urma lui Dumnezeu”.
Mănăstirea „Sfânta Troiță” din Feleac a fost reîntemeiată în anul 1991, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu. Atunci s-a luat hotărârea ca mănăstirea nouă să nu fie înființată pe vechiul amplasament, ci chiar in mijlocul parohiei Feleacu. În vara anului 1993 a fost sfințită piatra de temelie pentru noua biserică, iar de atunci s-a realizat aici un adevărat complex monahal. Acesta cuprinde biserica mare cu hramul Sfânta Troiță, un paraclis cu hramul Sfântul Voievod Stefan cel Mare, un corp de chilii o stăreție, casa parohială, un altar de vara și o casă muzeu. Mănăstirea mai are și o bibliotecă ce însumează aproximativ 3.000 de volume.
(Sursa: basilica.ro)