Sărbătoare solemnă la Huşi în cinstea Sfinţilor Apostoli
Catedrala episcopală din Huşi şi-a serbat ieri, în ziua pomenirii Sfinţilor Apostoli, hramul. Programul religios dedicat acestui eveniment a început încă de luni după-amiază, când a fost adusă de la Mănăstirea Hadâmbu, din judeţul Iaşi, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, prin bunăvoinţa arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul acestei aşezări monahale. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de patru ierarhi din Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Credincioşii din judeţul Vaslui, dar şi din alte judeţe ale Moldovei au venit ieri în număr mare la Catedrala episcopală din Huşi, care şi-a cinstit ocrotitorii. Cu prilejul hramului, programul liturgic s-a intensificat, oamenii participând încă de luni seară la sfintele slujbe.
Ieri-dimineaţă, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost întâmpinat, în glasul clopotelor străvechii catedrale din Huşi, de PS Corneliu, Episcopul Huşilor, de soborul de preoţi slujitori şi de pelerini. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, PS Corneliu, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pe un podium amenajat lângă catedrală. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul "Roman Melodul" al preoţilor Protopopiatului Huşi, dirijat de pr. Florin Grosu. La slujbă a asistat un numeros sobor de preoţi care au purtat epitrahile şi s-au rugat alături de credincioşi.
"Cel care intră în legătură cu Hristos prin credinţă poate spune că este urmaş al Sf. Ap. Petru"
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa sărbătorii de ieri şi despre viaţa Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, "care au fost următori lui Hristos".
"Sfinţii sunt cinstiţi pentru că au fost plini de Duhul Sfânt, au fost fiinţe umane, precum suntem şi noi, şi au reuşit cu ajutorul Celui de sus să-şi umple firea de Dumnezeu. Cel care intră în legătură cu Hristos prin credinţă poate spune că este urmaş al Sfântului Apostol Petru. Omul poate să împlinească poruncile Bisericii. El se poate raporta la acestea având în faţă chipul Sfântului Apostol Pavel care spune în epistola care s-a citit astăzi (n.r. ieri) că a stăruit în privegheri, în trudă, în osteneală şi în posturi peste măsură. Avem în faţă chipurile minunate ale Sfinţilor Petru şi Pavel, aşezate de Biserică astăzi (n.r. ieri) în faţa noastră, pentru a fi următori lor, precum ei au fost următori lui Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre Sfântul Apostol Pavel că în el totul era dragoste, iar acolo unde nu era dragoste simţea o tristeţe nespusă", a explicat IPS Părinte Mitropolit Teofan.
Felicitări pentru Preasfinţitul Corneliu, la doi ani de la întronizare
La final, PS Ioachim Băcăuanul a citit mai multe rugăciuni de dezlegare pentru pelerinii prezenţi. PS Corneliu a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan şi celorlaţi ierarhi pentru prezenţă şi arhim. Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, pentru bunăvoinţa de a trimite la hramul Catedralei episcopale icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În acelaşi timp, PS Corneliu a remarcat sprijinul pe care autorităţile locale îl acordă Eparhiei Huşilor, îndreptându-şi gândul de recunoştinţă faţă de Corul "Roman Melodul" care a oferit răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie. "Înalt Preasfinţitul Teofan, văzând multele dificultăţi şi lipsuri cu care eparhia noastră se confruntă, s-a aplecat cu bunătate, cu generozitate, cu îngăduinţă, cu multă înţelepciune, ajutând acest străvechi scaun episcopal", a amintit PS Corneliu, care a oferit celor trei ierarhi prezenţi câte o icoană cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. PS Ioachim Băcăuanul a transmis Preasfinţitului Corneliu "multă sănătate, bună sporire întru toate, alese bucurii şi mângâieri duhovniceşti întru păstorirea Episcopiei Huşilor", cu prilejul împlinirii a doi ani de când Preasfinţia Sa a fost întronizat.
"A fost o slujbă frumoasă care mi-a umplut sufletul de bucurie"
Sutele de credincioşi prezenţi la această sărbătoare s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi şi raclei ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfintei Muceniţe Chiriachi. Mulţi dintre ei s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. "Ne-am rugat pentru sănătate, pentru întărirea în credinţă, pentru că nu avem altă nădejde decât în Dumnezeu. Ne-am închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi la racla unde se află moaştele Sfintei Chiriachi", a declarat Maria Harnagea din Huşi. "A fost o slujbă frumoasă care mi-a umplut sufletul de bucurie. Ne-a binecuvântat Dumnezeu atât cu această slujbă deosebită, cât şi cu o vreme frumoasă", a afirmat Aurel Capur din Huşi.