Sărbătoarea Bunei Vestiri în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Bisericile Bunei Vestiri din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei împodobesc praznicul Maicii Domnului prin activităţi spiritual-culturale. La "Buna Vestire" din Iaşi manifestările dedicate hramului au început încă de duminică, 20 martie, când enoriaşii au participat la "Analiză teologică a icoanelor şi tablourilor care redau evenimentul Bunei Vestiri". Mănăstirea Bisericani a organizat aseară o procesiune cu icoana Maicii Domnului.
Biserica "Buna Vestire" a Mănăstirii Durău din judeţul Neamţ aniversează în ziua hramului 20 de ani de când a fost reînfiinţată, la iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Programul liturgic a început aseară cu slujba Privegherii oficiată de arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, ca delegat al Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi. După cum ne-a relatat stavrofora Raisia Lungu, stareţa Mănăstirii Durău, astăzi de la ora 6:30 vor fi oficiate slujba Aghezmei, Taina Sfântului Maslu, Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia şi pomenirea ctitorilor. Tot astăzi îşi vor sărbători hramul Mănăstirile Miclăuşeni şi Brădiceşti din judeţul Iaşi.
Biserica "Buna Vestire" din Iaşi se află astăzi în sărbătoare. Manifestările dedicate hramului din acest an au început încă de duminică, 20 martie, când enoriaşii au participat la un eveniment religios-cultural intitulat "Analiză teologică a icoanelor şi tablourilor care redau evenimentul Bunei Vestiri". "Ideea organizării acestei expoziţii a apărut atunci când am fost la Biserica ortodoxă "Buna Vestire" din Nazaret (Ţara Sfântă). Acolo erau mai multe tipuri de icoane ale Bunei Vestiri, foarte diferite în ceea ce priveşte conţinutul lor. Am adunat foarte multe icoane ale Bunei Vestiri după care am dorit să le explicăm teologic", a declarat pentru Radio TRINITAS pr. paroh Iulian Necula, care este şi consilier economic al Arhiepiscopiei Iaşilor. La Biserica "Buna Vestire" din Iaşi programul liturgic va începe astăzi de la ora 6:30 cu Agheazma mică, Acatistul Bunei Vestiri, Utrenia şi Vecernia unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. La final vor fi pomeniţi ctitorii sfântului lăcaş în cadrul slujbei de Parastas. Credincioşii vor primi la final câte un pachet cu alimente, din partea Consiliului parohial.
Pelerinaj cu icoana Maicii Domnului, la Bisericani
În judeţul Neamţ, mai multe aşezăminte monahale sunt închinate sărbătorii Bunei Vestiri, precum Mănăstirea Bisericani, Mănăstirea Horăicioara, Schitul "Sf. Vasile cel Mare" (Mănăstirea Bistriţa), Schitul Nifon, care aparţine de Mănăstirea Secu, şi Paraclisul "Buna Vestire" de la Mănăstirea Neamţ. Mănăstirea Bisericani păstrează o icoană cu Maica Domnului din vremea Sfântului Iosif, pe care acesta a agăţat-o în stejarul în care i s-a arătat Fecioara Maria, când voia să plece din acest ţinut spre Sfântul Munte Athos. Cu prilejul serbării hramului, a fost organizat un pelerinaj de la locul unde s-a arătat Maica Domnului până în biserica voievodală închinată Bunei Vestiri. Astăzi, după Sfânta Liturghie, icoana Maicii Domnului va fi purtată în procesiune din nou şi va fi aşezată în Paraclisul "Adormirea Maicii Domnului".
În judeţul Suceava, Mănăstirea Moldoviţa îşi serbează hramul, iar în Botoşani - Mănăstirea Sihăstria Voronei, dar şi Biserica "Buna Vestire". În Protopopiatul Iaşi 1, astăzi, îşi serbează hramul biserica parohiei Corneşti, iar în Protopopiatul Iaşi 2 - biserica parohiei Osoi şi biserica parohiei Cercu.
În Protopopiatul Piatra Neamţ, Biserica "Buna Vestire" din cartierul Dărmăneşti îşi sărbătoreşte astăzi hramul, iar în Protopopiatul Ceahlău este sărbătoare astăzi la bisericile parohiilor Popeşti şi Soci. În Protopopiatul Roznov, biserica parohiei Poloboc îşi serbează astăzi hramul, iar în Protopopiatul Oneşti două biserici sunt în haine de sărbătoare. Sute de pelerini sunt aşteptaţi astăzi să participe la slujba de hram de la Mănăstirea Tisa-Silvestri din judeţul Bacău.