Sărbătoarea continuă în Cetatea Sfintei Parascheva (2008)
Mii de pelerini s-au închinat deja la moaştele Sfintei Parascheva, scoase în faţa Catedralei mitropolitane încă de sâmbătă, 11 octombrie. Potrivit organelor de ordine, pe la racla Cuviosei care ocroteşte "ţara lui Ştefan" de 367 de ani, până ieri, la ora 17.00, au trecut aproximativ 65 de mii de pelerini. Aseară, moaştele Sfintei Parascheva au fost purtate în tradiţionalul pelerinaj "Calea Sfinţilor" pe străzile din centrul Iaşului. În cadrul acestuia, a avut ceremonia de primire a moaştelor Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului.
Iaşul se află în sărbătoare. Manifestările prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, care adună, în fiecare toamnă în capitala Moldovei, sute de mii de pelerini din toată ţara, au început sâmbătă dimineaţă cu o procesiune în jurul Catedralei mitropolitane în cadrul căreia au fost purtate moaştele Sfintei Parascheva şi moaştele celor 33 de sfinţi, adăpostite de cea mai mare biserică din Iaşi. Înainte de procesiune, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Teofan, alături de Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, şi de mai mulţi preoţi şi diaconi, a săvârşit în Catedrală Acatistul Sfintei Parascheva.
După ce au fost purtate în procesiune, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost aşezate în baldachinul special amenajat lângă Catedrala mitropolitană, iar credincioşii care formaseră sâmbătă dimineaţă deja un rând de aproape un kilometru au început să se închine. "Mă simt foarte uşurată şi am o mare mulţumire în suflet că am putut să ajung la Cuvioasa să mă rog. M-am rugat pentru sănătate, iertare de păcate, pentru copii, pentru realizarea lor în viaţă. Am 30 de ani de când vin la Sfânta Parascheva, iar aceasta îmi dăruieşte multă linişte. Plec de aici cu multă bucurie", ne-a mărturisit Viorica Pricop, din satul Broşteni, judeţul Botoşani, una dintre primii pelerini care s-au închinat anul acesta la moaştele Sfintei Parascheva, aşezate afară.
Menţionăm că pelerinii au început să vină la Iaşi încă de pe 9 octombrie, unii dintre aceştia închinându-se şi plecând deja la casele lor. "Vin de obicei la Iaşi, cu câteva zile înainte de 14 octombrie, tocmai pentru a evita aglomeraţia. Dar văd că tot aglomerat este. Înainte veneam şi stăteam la Iaşi câte două zile. Acum îmi este suficient să ajung să mă închin la sfântă şi să-i mărturisesc ce mă doare", a spus Maria Cornescu, o femeie venită de la Constanţa.
Alţii s-au aşezat la rând, aşteptând cu evlavie mai multe ore întâlnirea cu sfânta care nu-i uită niciodată la mare strâmtorare: "N-am prins-o niciodată şi m-a ajutat tot timpul foarte mult şi am rugat-o să mă ajute şi în continuare. M-a ajutat şi la operaţie şi în familie şi în tot ce i-am cerut. Stau de ieri dimineaţă de la ora 5:00(n.r: vineri, 10 octombrie) şi îi mulţumesc că mi-a dat putere să stau până astăzi(n.r: sâmbătă, 11 octombrie, ora 10.30) sănătoasă şi mă simt bine. Vin de opt ani şi orice dorinţă mi-aş pune, Cuvioasa mi-o împlineşte. În primul rând, sănătatea ne-o dă la toţi. Am mai fost şi peste an, dar pelerinajul de ziua ei mi-l propun cu două luni înainte. Şi parcă este şi o chemare. Acesta este cel mai mare eveniment. Chiar dacă vin şi altă dată peste an, ceremonia de pe 14 octombrie, din aceste zile, este impresionantă. Simt că mă înalţ. Am fost ieri şi în biserică, dar nu m-am eliberat ca acum. Acum m-am deschis total, o simt la pieptul meu", ne-a spus printre suspine, plină de emoţie, Nicoliţa Pavel, din Târgu Jiu, de 55 de ani.
Astăzi are loc concursul "Cântaţi Domnului"
Potrivit organelor de ordine, pe la racla Cuviosei care ocroteşte ţara lui Ştefan de 367 de ani, până ieri, la până ieri, la ora 17.00, au trecut aproximativ 65 de mii de pelerini.Tuturor închinătorilor la racla sfintei Parascheva, IPS Mitropolit Teofan le-a transmis sâmbătă "să-şi aşeze sufletul la picioarele sfintei pentru ca sfânta să-i grăiască aşa cum ştie ea celui care caută mângâiere, celui care caută odihnă sufletească, celui care caută pace în familie, în ţară şi în lume. Pelerinii să găsească prin aşezarea sufletului lor la picioarele sfintei mângâirea pe care o caută, să-şi împlinească dorinţa pe care o manifestă, să-şi împlinească gândul care într-o formă sau alta l-a mânat pe fiecare în aceste zile la Iaşi spre a se închina Sfintei Parascheva. Bucurie multă!".
Aseară, moaştele Sfintei Parascheva au fost purtate în tradiţionalul pelerinaj "Calea Sfinţilor" pe străzile din centrul Iaşului. În cadrul acestuia, a avut loc ceremonia de primire a moaştelor Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc în 2008, 500 de ani. Rândul închinătorilor la Sfânta Parascheva şi la Sf. Ier. Nifon depăşise aseară deja un kilometru, iar pelerinii au început să vină din ce mai mulţi. Jandarmeria spune că în fiecare an rândul pelerinilor se triplează în ajunul zilei de 14 octombrie, continuând să se mărească şi mai mult în ziua sărbătorii şi după.
Pentru pelerinii sosiţi la Iaşi în aceste zile, reprezentanţii Primăriei Iaşi şi cei ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au oferit ceaiuri şi pachete cu hrană rece.
De asemenea, în apropierea Mitropoliei au fost amenajate corturi speciale pentru ca pelerinii să se poată odihni peste noapte. Amintim, de asemenea, că începând de astăzi, pelerinii se pot adresa Centrului de pelerinaj "Sf. Parascheva" al Mitropoliei care îi va direcţiona către credincioşii din Iaşi care şi-au manifestat dorinşa de a-i găzdui pe pelerinii Sfintei Parascheva.
Manifestările prilejuite de hramul Sfintei Parascheva continuă astăzi de la ora 07.00 cu Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei(întrucât pe 13 octombrie cinstim Aducerea moaştelor Sfântului Ap. Andrei la Iaşi), Ceasurile şi Sfânta Liturghie, în Catedrala mare. De la ora 17:00, la Centrul de Conferinţe "Providenţa" va avea loc cea de-a V-a ediţie a Concursului coral "Cântaţi Domnului", ediţia a V-a, iar începând cu ora 20:00 până la ora 03:00 va fi slujba de priveghere a Sf. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie) în Catedrala mare. (Narcisa BALABAN)