Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, la Patriarhie

Arhiepiscopia Bucureştilor

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, la Patriarhie

În ziua în care Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului, la 8 septembrie 2014, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, fiind înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Sute de credincioşi au fost prezenţi pe Colina Bucuriei cu prilejul aceste mari sărbători a Bisericii noastre închinate Maicii Domnului.

În cuvântul de învăţătură, Preafericirea Sa a explicat de ce acest praznic a fost rânduit în a opta zi a lunii septembrie: „Această sărbătoare este fixată în data de 8 septembrie deoarece cifra 8 este simbolul veşniciei, mai presus de perfecţiunea din lumea aceasta simbolizată de cifra 7. Aşa cum ne spune şi troparul, prin Maica Domnului a venit în lume Fiul cel Veşnic al lui Dumnezeu care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, deci prin ea a venit în lume Viaţa Veşnică: Iisus Hristos. Iată cum această sărbătoare deschide propriu zis anul nou bisericesc pentru că Maica Domnului este şi cea binecuvântată între femei şi cea plină de har. Sărbătoarea naşterii ei este o binecuvântare la început de an nou bisericesc şi ea ne arată că Biserica - care are pe Maica Domnului ca icoană vie purtătoare de Hristos - se arată în lume ca trăind din binecuvântarea lui Dumnezeu şi din rugăciunile Maicii Domnului pentru mântuirea neamului omenesc, dar mai ales pentru mântuirea neamului creştinesc”

Maica Domnului este izvor de binecuvântare

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit credincioşilor despre importanţa şi ajutorul Maicii Domnului.

Naşterea Maicii Domnului, spune troparul, este bucurie pentru toată lumea pentru că din ea a răsărit soarele dreptăţii Iisus Hristos. Maica Domnului este izvor de binecuvântare prin rugăciunile ei pentru că ea aduce harul Preasfintei Treimi în Biserică şi îl dăruieşte oamenilor sub formă de milostivire, de ajutorare. Ea este ocrotitoarea fecioarelor pentru că a rămas Pururea Fecioară. Este ocrotitoare a mamelor pentru că a născut pe Fiul ei Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Este ocrotitoarea clerului pentru că Hristos Domnul este Marele Preot. Este ocrotitoare însă mai ales a celor săraci, a celor necăjiţi, a celor care se află în necazuri. Aşa cum se spune în cărţile noastre de cult, Maica Domnului este iubire cu smerenie pentru cei pe care nu-i mai iubeşte nimeni şi ea este izvor de speranţă. Este ocrotitoarea văduvelor, ocrotitoarea orfanilor, este ocrotitoarea călătorilor, este milostivă cu cei care au suferit sau suferă mult. Este vindecătoarea bolnavilor, o mulţime de bolnavi în decursul istoriei au fost salvaţi de la moarte prin rugăciunile Maicii Domnului. Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor ”, a spus Patriarhul României.

Este un mare dar pentru un popor naşterea de copii

De asemenea, Preafericirea Sa a îndemnat familiile din ţara noastră la naşterea de prunci: „În această zi a Naşterii Maicii Domnului ne gândim la toate familiile care au copii şi la cele care doresc să aibă copii şi nu au. Este un mare dar pentru un popor naşterea de copii. Multe sate din România au îmbătrânit pentru că tinerii au plecat în străinătate şi dau naştere copiilor în Italia, Spania şi în alte părţi, iar populaţia din ţara noastră scade pe zi ce trece. De aceea, Sărbătoarea Naşterii maicii Domnului este un moment potrivit prin care noi cerem ca cei ce au copii să aibă şi mai mulţi, cei care nu au să se roage să aibă copii pentru că sunt o mare binecuvântare pentru poporul român.”

La final Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a felicitat pe toţi cei care poartă numele Sfintei Fecioare: „Tuturor celor care poartă numele de Maria sau Marian şi derivate le dorim ani mulţi cu sănătate, bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu. În poporul român există peste 2 milioane de oameni care poartă numele Maria sau Marian şi derivate din acestea. Din 2 milioane, 1.800.000 sunt femei. Sunt puţini bărbaţi care poartă numele de Marian, Marin sau Marinică şi multe alte derivate. Dar cele mai multe se numesc Maria. Dorim tuturor ani mulţi, binecuvântaţi, cu ajutor de la Dumnezeu, spre slava lui Dumnezeu şi spre bucuria Bisericii. Amin!”. (Sursa: patriarhia.ro)

Citește despre: