În perioada 15-17 august 2021, Mănăstirea Văratec și-a deschis porțile pentru pelerinii care au venit să participe la cele trei zile de sărbătoare, dedicate Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfântului Cuvios Iosif și Sfântului Gheorghe Pelerinul.

Primul hram al ansamblului monahal a început sâmbătă seară, cu săvârșirea slujbei Privegherii, oficiată de către un sobor de clerici. Duminică dimineață, zeci de oameni din împrejurimile Neamțului și nu numai s-au rugat la Sfânta Liturghie săvârșită în cinstea Maicii Domnului. În continuare, cei prezenți au participat duminică seară și luni dimineață la sfintele slujbe oficiate întru pomenirea ctitorului Mănăstirii Văratec, Sfântul Cuvios Iosif, iar în această dimineață, nemțenii au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită în cinstea Sfântului Gheorghe Pelerinul, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului – delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. La final, Părintele Arhiepiscop a oficiat o slujbă de pomenire pentru cei trecuți la cele veșnice.

Tot în cadrul celor trei zile de sărbătoare au mai slujit părintele Gavriil Alexa, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor și starețul Mănăstirii Sângeap-Basaraba, părintele arhim. Petroniu Marin, exarh de Neamț și starețul Mănăstirii Pângărați, părintele Nicolae Axentioi, protopop de Târgu Neamț, dar și alți preoți din județ.

Pe tot parcursul celor trei zile, credincioșii care au luat parte la triada sărbătorilor au așteptat la rând ca să se închine la cele două racle ale Sfinților Iosif și Gheorghe.

Maica Olimpiada și Sfântul Iosif, ctitorii Văratecului

Ctitorirea Mănăstirii Văratec este legată de numele Bălașei Herescu – monahia Olimpiada. Ea a dobândit mai multe terenuri în poiana Văratec, iar la sfatul Sfântului Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care urmărea desființarea schiturilor mici de călugărițe și concentrarea lor în câteva mănăstiri mai mari, maica Olimpiada a întemeiat, între anii 1781-1785, o mică sihăstrie în poiana Văratec. În iunie 1785, Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif, au început construirea unei biserici de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Lângă biserică, s-au clădit și chilii în care s-au stabilit mai multe călugărițe, fondându-se astfel Schitul Văratec. Alături de maica Olimpiada, duhovnicul Iosif este considerat și el ca fondator al mănăstirii.

Sfântul Cuvios Iosif a fost ucenicul Sfântului Paisie de la Neamț

Cuviosul Părinte Iosif s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, dintr-o familie de oameni evlavioşi, trăitori ai credinţei ortodoxe. Râvnind vieţii îmbunătăţite a nevoitorilor pentru Hristos, Cuviosul Iosif a cercetat mănăstirile Moldovei şi, văzând viaţa duhovnicească a multor nevoitori, a urmat pilda lor. Acesta a cunoscut viaţa monahală din tinereţe, alegând să devină ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, pe când se afla la Mănăstirea Dragomirna. Ucenic al Sfântului Paisie la mănăstirile Dragomirna, Secu şi Neamţ, el s-a deprins cu ascultarea, smerenia, paza minţii, înfrânarea, postirea, privegherile şi rugăciunea minţii. După anul 1785, cu povăţuirea Stareţului Paisie şi cu binecuvântarea chiriarhului, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratec, împreună cu maica Olimpiada, iar mai apoi şi Nazaria, ucenicele sale duhovniceşti de la Schitul Durău. Sfântul Iosif este cel dintâi duhovnic al aşezării călugăreşti de la Văratec. Cunoscând purtarea sa şi rolul activ pe care l-a îndeplinit la Văratec, Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei l-a preţuit pentru sfinţenia vieţii sale şi faptele bune ce le săvârşea. Ca ucenic al Sfântului Paisie, Cuviosul Iosif a devenit un vrednic misionar al Bisericii noastre şi înnoitor al vieţii monahale în obştea de la Văratec şi împrejurimi. Împreună cu stareţele din vremea sa, a pus temelia bunelor rânduieli cu privire la slujbele bisericeşti, la lucrul de obşte şi chilie, la deprinderea cu cititul, scrisul, lucrul de mână şi rugăciunea cea de toată vremea. La Mănăstirea Văratec a devenit ctitor al celor două biserici de la începutul mănăstirii, al celei din lemn (1785) şi apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Din mărturiile monahiilor de la Văratec se ştie că duhovnicescul părinte a dus o viaţă aspră, cu nevoinţe călugăreşti, iubind pe Dumnezeu şi oameni, rugăciunea şi cărţile. În ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 - 7 martie 2008, s-a luat hotărârea de a canoniza a nouă sfinți nemțeni, la propunerea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Printre cei nouă sfinți canonizați s-a aflat și Cuviosul Iosif de la Văratec, a cărui zi de pomenire a fost aleasă data de 16 august. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la 5 iunie 2008, la Mănăstirea Neamț,  iar proclamarea locală a canonizării Cuviosului Iosif, fondator și duhovnic al mănăstirii, a avut loc pe data de 16 august 2008.

Moș Gheorghe Lazăr, pelerin în ceata Sfinților lui Dumnezeu

Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1846, în Șugag (astăzi în județul Alba) din părinți binecredincioși, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic. Încă din fragedă vârstă mânca puțin, postind, și iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului. Când era cu vitele, Sfântul Gheorghe se retrăgea în locuri tăinuite și făcea multe metanii, cugetând la cele dumnezeiești. După ce a deprins cititul, se ruga cu Psaltirea, încât a învățat-o pe de rost. La vârsta de 24 de ani, s-a însoțit, prin Taina Cununiei, cu o tânără credincioasă pe nume Pelaghia, fiind binecuvântați de Dumnezeu cu cinci copii. Ca soț și tată nu și-a neglijat deprinderile sale duhovnicești. După ce a trăit paisprezece ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviințarea soţiei sale, a luat hotărârea să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulți țărani din satul său. După ce a ajuns și s-a închinat la Locurile Sfinte, mergând la peștera Sfântului Xenofont, fericitul Gheorghe s-a întâlnit cu un pustnic care i-a prorocit că nu va ajunge călugăr, ci va trăi mergând din loc în loc, în lipsă, sărăcie și rugăciune neîncetată. Mai înainte însă de a începe această viețuire, a rămas vreme de patruzeci de zile în nevoință aspră și post. După ce a mers în pelerinaj și la Sfântul Munte Athos, s-a întors în satul său, după trei ani de când plecase. Sfântul n-a mai rămas mult în satul său, ci și-a început călătoria, ca în vremurile apostolice, făcându-se pelerin străin și călător în hotarele țării. Mergea din biserică în biserică unde se ruga aproape toată noaptea, umbla fără grabă, desculț și cu capul descoperit. Auzind de numeroasele mănăstiri din Moldova, în anul 1895, dreptcredinciosul Gheorghe a trecut Carpații și s-a așezat la Piatra Neamț, unde a primit o cămăruță în turnul clopotniță al Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc”, lăcaș ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Ziua morții și-a cunoscut-o de mai înainte, arătând-o prin cuvinte prorocești: „O să mor când s-or tulbura popoarele și, la moartea mea, va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară.” Aceste cuvinte s-au adeverit când, în anul 1916, de sărbătoarea Adormirii Maicii lui Dumnezeu, trupul Sfântului a fost găsit răposat, tocmai când țara intra în război iar clopotarul bisericii Sfântului Ioan din Piatra Neamț urca să tragă clopotele. După optsprezece ani, unul dintre ucenicii lui vrând să-i mute cinstitele moaște la Râșca, a venit cu căruța la Piatra Neamț și, dezgropându-le și punându-le într-un sicriu, a pornit la drum. Dar prin dumnezeiasca rânduială, căruța nu a ajuns la Râșca, ci la Mănăstirea Văratec. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților, cu zi de pomenire la 17 august. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc în data de 25 martie 2018, la Catedrala Mitropolitană din Iași, atunci când membrii Sfântului Sinod au dat citire Tomosului sinodal de canonizare pentru Sfântul Iosif cel Milostiv și Sfântul Gheorghe Pelerinul.