Scăldătoarea Siloamului a fost descoperită la Ierusalim

Religia în lume

Scăldătoarea Siloamului a fost descoperită la Ierusalim

O echipă de arheologi a anunțat că au fost descoperite rămășițe ale scăldătoarei biblice în cetatea Ierusalimului. Cu prilejul resistematizării lucrărilor din subteranul orașului vechi, muncitorii au dat peste doi piloni de susținere ai unui vechi ansamblu balnear.

Un pasaj biblic care ne fascinează ori de câte ori îl parcurgem este legat de vindecarea orbului trimis să se spele în apele scăldătoarei ierusalimitene Siloam. Evenimentul istoric descris în Sfânta Evanghelie după Ioan, în capitolul al IX-lea, ne vorbește despre Bartimeu, un orb căruia Mântuitorul Iisus Hristos i-a uns ochii cu tină, trimiţându-l să se spele în „scăldătoarea Siloamului”.

Locul menționat în Sfânta Evanghelie a fost asociat de majoritatea arheologilor cu lacul Siloam, din afara cetății Ierusalimului. Toată această argumentare a fost valabilă până în anul 2016, când o echipă de arheologi la care s-a alăturat și profesorul de Noul Testament, James H. Charlesworth, a anunțat că au fost descoperite rămășițe ale scăldătoarei biblice în cetatea Ierusalimului. Conform Christian Post, cu prilejul resistematizării lucrărilor din subteranul orașului vechi, muncitorii au dat peste doi piloni de susținere ai unui vechi ansamblu balnear.

Cercetările efectuate au dus la concluzia că descoperirea este parte dintr-un bazin construit între anii 400 şi 460 era noastră, de către împărăteasa bizantină Evdochia. Arheologii au afirmat că scăldătoarea bizantină a fost construită peste cea amintită în Evanghelia lui Ioan, care data din primul secol și care a fost distrusă de către împăratul roman Titus, în anul 70.

Citește despre: