În această dimineață, obștea Mănăstirii Văratec, împreună cu numeroși credincioși aflați în pelerinaj, au participat la slujba de pomenire și comemorare a schimonahiei Elisabeta Brâncoveanu, cea care a fost doamna filantropiei românești.

În anul 1857, curtea Mănăstirii Văratec era plină de mulțimea ce se adunase la înmormântarea Maicii Elisabeta Brâncoveanu. Mare băneasă, ctitoră a Spitalului Brâncovenesc, miluitoare a bisericilor şi mănăstirilor din Principatele Române, din Athos sau de la Patriarhia din Ierusalimului, admirată de întreaga lume ortodoxă pentru noblețea sufletului ei. De faptele ei bune se va vorbi peste veacuri – moștenirea duhovnicească de smerenie, dragoste de Hristos şi de aproapele, ascultare şi filantropie pentru cei vii şi pentru cei răposați. 

A ales Mănăstirea Văratec întâi de toate pentru rânduiala duhovnicească şi liturgică paisiană, faimoasă în ţară şi în toată lumea ortodoxă, apoi pentru puterea în rugăciune şi în sfat a duhovnicilor cu viaţă sfântă şi a soborului de aici (care atunci număra 700 de suflete), dar şi fiindcă aici fusese călugărită mama sa şi se cuvenea să împodobească şi ea, ca ultima din familia Brâncoveanu, șirul domnițelor care şi-au închinat viața lui Hristos Mântuitorul în mănăstirile Patriei, rugându-se pentru neam, ca niște mărgăritare de mare preţ în cununa Bisericii.