Schitul „Sfântul Cuvios Alexie“ a fost sfinţit de IPS Ioachim

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Schitul „Sfântul Cuvios Alexie“ a fost sfinţit de IPS Ioachim

Peste o mie de pelerini din toată ţara au participat sâmbătă, 23 septembrie 2017, la slujba Sfinţirii Bisericii cu hramurile „Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“. Aceasta se află în Poiana lui Dumnezeu, comuna Parava, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău.

Pelerini din toată ţara, alături de credincioşii comunei Parava, au participat sâmbătă, 23 septembrie, la sfinţirea Bisericii cu hramurile „Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din incinta schitului aflat în Poiana lui Dumnezeu. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi centrale, dar şi a credincioşilor care s-au implicat material şi financiar în construcţia acestei „scări către cer“. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, ierarhul i-a îndemnat pe numeroşii oameni care au trăit bucuria duhovnicească a târnosirii sfântului locaş să fie iubitori de Dumnezeu şi de sfinţenie, prin rugăciunea unuia pentru celălalt. „Aţi participat cu dragoste la acest moment sfânt din viaţa Bisericii noastre, venind aici din toate părţile ţării, de la Bucureşti, de la Constanţa şi din alte localităţi. Suntem împreună, în comuniune de rugăciune, aici, de peste tot. Aţi participat la viaţa Mântuitorului Iisus Hristos în Liturghie, iar darurile Sfintei Liturghii se vor înmulţi în voi, având posibilitatea de a prelungi aceste daruri şi la cei care nu au ajuns aici. Plecând la casele voastre, să spuneţi şi celor care nu au ajuns cât bine v-a făcut Dumnezeu în poiana Sa. Să luaţi o picătură din har, din binecuvântarea acestui sfânt locaş, să purcedeţi calea mai departe, sionând prin labirintul acestei lumi. Să vă iubiţi unii pe alţii şi să vă rugaţi unii pentru alţii“, a spus, printre altele, Înaltpreasfinţia Sa.

Aşezământ monastic ridicat pe un teren donat

La rândul său, arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, a amintit de existenţa acum câteva sute de ani a unui schit pe aceste meleaguri, care, prin insistenţa unor credincioşi, a revenit la viaţă. „Există o chemare a pământului, există o chemare a sfinţeniei. Cândva, aici s-a ridicat un altar de rugăciune, unde călugării se rugau pentru mântuirea fraţilor lor. Însă, vitregiile lumii şi istoria nefastă au făcut ca această mănăstire să dispară. Timpul i-a păstrat amintirea. Prin râvna unui iubitor de Dumnezeu, care a dorit ca în această Poiană a lui Dumnezeu să se redeschidă o poartă a cerului, s-a reuşit acest fapt“, a menţionat părintele vicar în cuvântul său. Stareţul schitului din Poiana lui Dumnezeu, protosinghelul Alexie Lazăr, a mulţumit tuturor celor care i-au fost alături în scurtul răstimp în care s-a ridicat biserica. „Această împlinire a fost posibilă în mod deosebit datorită insistenţelor surorii Maria Manea, care a donat şi terenul aferent. Prin înfiinţarea acestui schit de călugări se reia o tradiţie veche de câteva sute de ani pe aceste meleaguri, unde a existat cândva o mănăstire. Mulţumim familiilor celor care au susţinut acest aşezământ monahal şi să nu uităm că Dumnezeu nu rămâne dator. El va răsplăti tuturor“, a spus părintele Alexie. După aceasta, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a oferit diplome de ctitorie tuturor celor care şi-au adus contribuţia în construirea sfântului locaş din Poiana lui Dumnezeu. Pelerinii care ajung în Poiana lui Dumnezeu se pot închina la racla cu moaştele Sfântului Cuvios Alexie, primite în dar de la Biserica Ortodoxă din Cipru.

Citește despre: