Şcoala de vară „Acasă la Sfântul Nicolae“, la Moineşti
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, luni, 19 iunie 2017, au debutat cursurile celei de-a treia ediţii a Şcolii de vară „Acasă la Sfântul Nicolae“. Acestea sunt organizate la Catedrala cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Moineşti şi se vor desfăşura pe parcursul a două săptămâni.
La cursurile celei de a treia ediţii a Şcolii de vară „Acasă la Sfântul Nicolae“ de la Moineşti s-au înscris 65 de elevi, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, grupaţi pe patru ateliere. Deschiderea cursurilor a avut loc în prezenţa părinţilor slujitori ai catedralei. După rostirea unei rugăciuni de binecuvântare, au urmat câteva îndemnuri pentru beneficiarii acestor cursuri şi un cuvânt de felicitare pentru organizare. Momentul central al zilei l-a constituit prezenţa în mijlocul tuturor, elevi şi profesori coordonatori, a două măicuţe de la Mănăstirea Diaconeşti, judeţul Bacău. Maica Parascheva şi maica Ambrozia au pregătit o scurtă lecţie despre copiii ce au suferit în închisorile comuniste. La final, a fost săvârşită o slujbă de pomenire a mărturisitorilor din închisorile comuniste. Coordonatorul proiectului „Acasă la Sfântul Nicolae“ este părintele profesor Daniel Enea, ajutat de profesorii coordonatori, precum şi de un grup de voluntari de la Liceul Teoretic „Spiru Haret“ din Moineşti. (Cristian Balaban)