Şcoala nu a început pentru copiii creştini din Siria şi Irak
Milioane de copii din Orientul Mijlociu riscă să piardă anul școlar, în contextul crizei aduse de războiul din Gaza, între Israel și Hamas și al atacurilor ISIS din Irak și Siria. Multe dintre şcoli au fost distruse în conflictele armate, devenind apoi sedii şi spaţii de depozitare a armamentului deţinut de către rebelii islamişti.
În lumea noastră, în prejma zilei de 15 septembrie, totul ia o altă dimensiune. Părinţi, bunici, copii, toţi au în faţa ochilor prima zi de şcoală. Pregătirile încep cu mult înainte, iar cine rămâne codaş este condamnat să înfrunte aglomeraţia oraşelor, a hipermagazinelor… Toate curg spre un singur sens – sunetul clopoţelului în dimineaţa primei zile de școală.
O adevărată sărbătoare, trăită intens în lumea noastră. Doar în lumea noastră, pentru că există un loc în care 15 septembrie nu a mai însemnat nimic. Printre lacrimi şi suferinţă, copiii creştini din Siria, dar şi din Irak, se pregătesc să-şi părăsească casele din pricina ameninţării – islam sau moarte.
Conform statisticilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, milioane de copii din Orientul Mijlociu riscă să piardă anul școlar, în contextul crizei aduse de războiul din Gaza, între Israel și Hamas și al atacurilor ISIS din Irak și Siria. Multe dintre şcoli au fost distruse în conflictele armate, devenind apoi sedii şi spaţii de depozitare a armamentului deţinut de către rebelii islamişti.
Acelaşi raport oficial scoate în evidenţă faptul că în taberele din Kurdistan, unde sunt refugiaţi creştinii din Bagdad şi Mosul, există aproximativ 190.000 de copii aflaţi în imposibilitatea de a merge la școală. În Siria, cifra atinge 3 milioane de copii care au fost nevoiți să abandoneze educația din cauza războiului războiul civil din această țară.