Şcoli de vară la Bacău şi Fulgeriş

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Şcoli de vară la Bacău şi Fulgeriş

În Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bacău, a avut loc, în perioada 15-20 august 2016, proiectul Şcoala de vară „Joc şi creaţie“. Ajuns la ediţia a III-a, proiectul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi cu sprijinul Protoieriei Bacău. 

Proiectul a adunat laolaltă Biserica şi Şcoala, partenerul proiectului fiind şi în acest an Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan“ - Bacău. „Scopul a fost acela de a oferi copiilor participanţi o educaţie non-formală şi informală de calitate, o educaţie diferenţiată, axată pe descoperirea şi dezvoltarea potenţialului copilului“, a declarat preotul Aurel Cârlan, parohul Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bacău.

În perioada 1-18 august, în Parohia Fulgeriş, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, s-a desfăşurat Tabăra de vară „Sfântul Dimitrie“, la care au participat câteva zeci de copii. Activităţile au constat în ateliere de pictură, ateliere de creaţie, întreceri sportive, jocuri interactive şi cateheze. Şcoala de vară a continuat cu o expediţie în Muntele Ceahlău. „Activităţile au avut un mare impact emoţional pentru tineri, aceştia ajungând să comunice şi să relaţioneze mai bine unii cu alţii, să conştientizeze mai mult nevoia şi necesitatea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lor. Ne bucurăm că pe an ce trece, din ce în ce mai mulţi tineri răspund pozitiv chemării Bisericii, sperând că timpul a fost cu folos pentru educaţia şi creşterea lor duhovnicească“, a declarat preotul paroh Radu Marian Gabriel. 

Citește despre: