„Scrisori către Dumnezeu” sau 1300 de scrisori ale copiilor români din 7 țări ale Europei

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

„Scrisori către Dumnezeu” sau 1300 de scrisori ale copiilor români din 7 țări ale Europei

Lansarea cărții „Scrisori către Dumnezeu”, în 4 volume, a avut loc duminică, 28 februarie 2021. Aceasta cuprinde scrisorile celor 1300 de copii români din șapte țări ale Europei care au participat în data de 19 decembrie 2020, la a V-a ediție a concursului online „Împreună cu Hristos în Europa secolului XXI”, organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.

Evenimentul, desfășurat online, a fost organizat de către Departamentul Catehetic al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei în colaborare cu prof. Ionița Timiș de la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, împreună cu un colectiv de 70 de cadre didactice din toată țara. Invitații momentului cultural și duhovnicesc au fost: Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, conf. dr. Vasile Timiș, inspector general pentru Religie în cadrul Ministerului Educației Naționale și pr. dr. Ioan Emilian Raza, din Cluj-Napoca.

Au participat 1300 de copii români, din cele șapte țări europene, părinții și profesorii sau cateheții acestora. 

„În cadrul evenimentului au fost recitate pe fundal muzical, în trei reprize, mai multe scrisori care au fost selectate, fiind totodată prezentate pe fundal numele tuturor elevilor participanți, dar şi ale profesorilor care i-au coordonat. Alături de acestea, ne–au încântat sufletele și trei eleve ale Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca, care prin poezie și muzică au transmis un mesaj de încurajare tuturor românilor ortodocși din diaspora, amintindu-le despre bucuria de a fi român și bun creștin, oriunde s-ar afla. Seara s-a încheiat cu un cuvânt de binecuvântare și felicitare din partea ierarhilor, cărora le mulțumim pentru prezență și sprijinirea acestei inițiative. A fost un moment cu totul deosebit, emoționant, plin de bucurie și nădejde în viitor”, a spus părintele Nicolae Budui, coordonatorul Departamentului Catehetic al Episcopiei Italiei.

Premierea copiilor se va realiza prin intermediul profesorilor, duminică, 7 martie 2021. Premiile vor consta în oferirea unei diplome din partea Episcopiei Ortodoxe Română a Italiei, dar şi a celor patru volume de cărți, care conțin scrisorile tuturor copiilor implicați în concurs (în format pdf online). 

Evenimentul lansării de carte „Scrisori către Dumnezeu” poate fi urmărit pe pagina de Facebook și pe de canalul YouTube.

sursa: Episcopia Ortodoxă Româna a Italiei

Citește despre: