„Se cuvine să prețuim și să cultivăm mai mult și mai cu sârg dragostea frățească, prin prieteniile duhovnicești și solidaritatea față de ceilalți”

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

„Se cuvine să prețuim și să cultivăm mai mult și mai cu sârg dragostea frățească, prin prieteniile duhovnicești și solidaritatea față de ceilalți”

​Duminică, 16 iulie 2017, Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm.

Ierarhul a binecuvântat credincioșii și a oferit daruri celor mici, primind, de asemenea, credincioșii prezenți la slujbă pentru spovedanie și sfat la nevoile lor duhovnicești.

Preasfințitul Macarie a arătat, în cuvântul de învățătură, că minunea vindecării slăbănogului din Capernaum are o însemnătate aparte. „De ce are o însemnătate aparte? Pentru că slăbănogul a fost adus la Hristos de frații lui – nu de sânge, neapărat – ci de frații lui de suflet. Este opusul situației în care se afla slăbănogul de la Vitezda, care i-a spus Domnului că „nu are om” care să-l ajute să se vindece. Așadar, dragostea frățească i-a însuflețit pe aceștia, făcând să alerge cu slăbănogul, depășind orice obstacol în fața Mântuitorului Hristos. Se cuvine să prețuim și să cultivăm și noi dragostea frățească prin prieteniile duhovnicești și prin solidaritate față de ceilalți. Dragostea frățească înseamnă să fim împreună și când suntem în bucurie, și când suntem în întristare; și când ne împărtășim reușite, și când suntem în nevoi – avem nevoie de sprijin în necazuri. Să fim asemenea prietenilor slăbănogului din Capernaum care, cu multă credință, l-au adus pe confratele lor la picioarele Mântuitorului Iisus Hristos care, prin credința acestora, l-a vindecat!”

La finalul slujbei, ierarhul împreună cu clerul și credincioșii au cinstit icoana Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră” din Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm.

Sursă: www.episcopiascandinavia.se

Citește despre: