Litia nu este o slujbă de sine stătătoare. Ea nu are nici formulă de binecuvântare la început, nici formulă de încheiere (otpust). Prin urmare, această slujbă nu se săvârșește niciodată singură, ci se încadrează fie în slujba de seară - Vecernie sau Priveghere - fie, mai rar, la Utrenie.

Cel mai des, ea este încadrată astăzi în slujba de seară, la Vecernie, deoarece această slujbă a fost săvârşită în trecut în mănăstiri, în cadrul privegherilor lungi de noapte. Cu trecerea timpului, Litia a început să fie practicată şi în bisericile de parohie, săvârşindu-se în mod deosebit în cadrul Vecerniei de dinaintea sărbătoririi unor sfinţi mari sau a unor praznice împărăteşti.

Prin urmare, Litia poate fi săvârșită și în cazurile în care nu se săvârșește Vecernia, dar niciodată fără a fi integrată într-o altă slujbă.