Ce este troparul?
„Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău”.
Troparul sau stihira este una dintre cele trei forme (alături de condac și canon) ale poeziei imnografice liturgice, de origine bizantină, întrebuințat în cultul ortodox. Din acestea trei, troparul este cea mai veche, mai mică (în ceea ce privește conținutul) și mai simplă formă. Denumirea de tropar provine din limba greacă (τδ τροπάριον), de la ό τρόπος care înseamnă mod, chip, fel, deoarece preaslăvește felul vieții sfinților, iar în limba originală (greacă) troparul are structură de vers sau strofă poetică, conținând ritm, rimă și număr de silabe.
Denumirea de tropar se acordă, în zilele noastre, compozițiilor imnografice care prezintă pe scurt viața unui sfânt, sau a unor sfinți, sau descriu importanța și rolul unui eveniment din viața Mântuitorului sau din istoria sfântă a mântuirii, comemorat de creștini în principalele sărbători din cursul anului bisericesc (ex: Troparul Cuvioasei Parascheva, Troparul Nașterii Mântuitorului, Troparul Învierii etc.).
Din rânduiala sfintelor slujbe deducem faptul că aceste tropare se cântă la sfârșitul Vecerniei, la începutul și sfârșitul Utreniei, la Vohodul cel mic al Sfintei Liturghii și la Ceasuri.
De asemenea, tot tropar, în sens mai larg, sunt numite în cărțile liturgice acele compoziții scurte, cu formă de versuri sau strofă (în original), izolate sau grupate în serie, care se cântă sau se citesc în rânduiala unor diferite servicii divine. Troparele grupate în serie, cunoscute sub denumirea de stihiri, numire ce se datorează faptului că ele sunt precedate în cântare de către un stih (vers), sunt întâlnite în slujba Vecerniei (la „Doamne, strigat-am” și la stihoavnă), la Utrenie (la „Toată suflarea” și la stihoavnă), la Liturghie (la Fericiri) sau în rânduiala unor Sfinte Taine sau ierurgii bisericești.
În funcție de conținutul sau subiectul lor, aceste stihiri sau tropare sunt de mai multe feluri, anume stihiri ale Învierii, stihiri ale Crucii, ale Născătoarei de Dumnezeu, ale sfinților martiri, stihiri dogmatice, stihiri ale Sfintei Treimi și stihiri ale morților (din slujba înmormântării și parastaselor).
Troparele poartă și alte denumiri în cadrul rânduielii slujbelor, dintre care, cele mai des întâlnite sunt sedelnele, șezândele sau catismele, ipacoi (subascultător), antifoanele, luminânda, voscresnele (la slujba Utreniei) sau cântările anixandarelor de la slujba Vecerniei mari sau a Privegherii.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro