Seară cultural-duhovnicească a profesorilor de religie din Bacău
Şcoala Gimnazială „Ion Creangă“ din municipiul Bacău a găzduit joi, 7 decembrie 2017, o nouă seară cultural-duhovnicească cu titlul „Crăciunul în temniţele comuniste“.
Aceasta a fost organizată de către Asociaţia Profesorilor de Religie „Sfânta Parascheva“ Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Elevii Şcolii „Ion Creangă“, care au recitat şi cântat versuri din literatura carcerală, au avut prezentări Power-Point ce au ilustrat modul în care ei au fost impresionaţi de jertfa sfinţilor mărturisitori ai închisorilor comuniste. Invitatul serii a fost arhimandritul Amfilohie Brânză, duhovnicul Mănăstirii Diaconeşti din judeţul Bacău. Prelegerea sa a creionat dimensiunile misionare ale pregătirii creştinilor pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. S-a pus accentul pe modelul oferit de tinerii elevi şi studenţi încarceraţi în anii grei ai comunismului, pentru vina de a fi creştini mărturisitori devotaţi ai Domnului Hristos. Părintele prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector şcolar pe disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, a mulţumit pentru activitatea deosebită desfăşurată.