„Seară de poezie botoșăneană”, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe”din Botoșani

Arhiepiscopia Iaşilor

„Seară de poezie botoșăneană”, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe”din Botoșani

Ziua nașterii poetului național Mihai Eminescu a fost aleasă, încă din anul 2010, ca Zi a Culturii Naționale, prilej prin care se marchează nu doar nașterea „Luceafărului” poeziei românești, ci reflectăm și asupra remarcabilei noastre culturi naționale și asupra esenței românismului din sufletul fiecărei persoane cu simțire națională.

Eminescu a fost supranumit „Luceafărul poeziei românești” și a rămas cel mai important reprezentant al romantismului din literatura română, un remarcabil erudit și militant activ pentru dreptul la existență națională al poporului român.

Cultura Națională a fost, în aceste zile, pe buzele tuturor, iar întreg spațiul românesc a fost presărat cu activități menite să promoveze și să celebreze cultura și pe oamenii care au avut sau au un rol important în dezvoltarea ei. În acest sens, joi, 16 ianuarie, elevii Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Gheorghe” din Botoșani au adus un cuvenit omagiu marelui poet Mihai Eminescu, dar și altor personalități emblematice pentru județul Botoșani.

Astfel, în Aula Colegiului Național „A.T. Laurian”, tinerii seminariști, alături de profesorii lor, au participat la activitatea culturală intitulată sugestiv „Seară de poezie botoșăneană”.

În cadrul acestei activități, elevii școlii, îndrumați de profesorii lor, au prezentat, în prima parte, câteva repere despre viața și opera poetului Mihai Eminescu. Partea a doua a cuprins un recital de poezii și compoziții muzicale pe versurile marelui poet botoșănean, dar au fost elogiate și alte personalități marcante ale județului (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, părintele Cleopa Ilie, Dumitru Țiganiuc, Ionel Bejenaru ș.a.). Totodată, au fost prezentate câteva creații lirice ale unor elevi din școala, ce promit o dezvoltare frumoasă în acest domeniu.

În încheiere, părintele director, prof. dr. Daniel Dascălu, a subliniat importanța cunoașterii cât mai temeinice a moștenirii spirituale și culturale botoșănene, ca parte a patrimoniului național, ce trebuie apreciată, protejată și transmisă, totodată, în cel mai eficient mod către tânăra generație.

Întregul eveniment face parte din Proiectul Județean „Istorie, cultură și spiritualitate botoșăneană”, ediția a III-a, înscris în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Județene, poziția 36, cu nr. 15898 din 14.11.2024, inițiat și organizat de către Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani, în perioada decembrie 2024 - iunie 2025.

Citește despre: