Seară de vis sub cântul Corului Naţional „Madrigal“
Băcăuanii au participat duminică, 20 decembrie 2015, la un eveniment de suflet dedicat Naşterii Domnului. Corul Naţional de Cameră „Madrigal“ din Bucureşti a susţinut un concert de colinde, în prezenţa a peste 1.500 de băcăuani.
Corul Naţional de Cameră „Madrigal“ din Bucureşti, dirijat de Anna Ungureanu, director artistic şi dirijor principal al Programului Naţional „Cantus Mundi“, s-a aflat duminică, 20 decembrie 2015, în Sala Teatrului de Vară „Radu Beligan“ din municipiul Bacău, unde a prezentat tradiţionalul concert de colinde de Crăciun. Evenimentul, moderat de Daniel Buzdugan, a fost organizat de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, la iniţiativa şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, concertul a fost darul oferit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim tuturor băcăuanilor, cu prilejul apropiatelor sărbători de iarnă. „Seara de colind a fost deosebită prin virtuozitatea acestor profesionişti dăruiţi de Dumnezeu cu talent, pe care au ştiut să-l valorifice şi să-l ofere auditoriului. Ceea ce defineşte Corul «Madrigal» este prestanţa, dar şi importanţa pe care o acordă promovării valorilor autentice spirituale şi tradiţionale ale neamului românesc. Am ascultat colinde tradiţionale româneşti, dar şi cântece de Crăciun din repertoriul altor popoare, arătându-ne frumuseţea cântării şi a participării la comuniune“, a afirmat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim. Concertul de Crăciun al Corului „Madrigal“ este, alături de programul „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“ şi de alte activităţi ale eparhiei, unul dintre proiectele culturale cele mai importante ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Amintim că, în dimineaţa zilei de 20 decembrie 2015, Arhipăstorul Eparhiei Romanului şi Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Dumitru“ din Bacău.