Şedinţă administrativă în Protopopiatul Sascut
La Biserica „Adormirea Maicii Domnuluiˮ din Parohia Păncești a avut loc marţi, 21 aprilie 2015, întâlnirea semestrială a personalului neclerical din Protopopiatul Sascut.
Şedinţa s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi a fost prezidată de pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. Referatul cu tema „Mirenii și rolul lor în Biserica Ortodoxă Românăˮ a fost pregătit și susținut de Bogdan Silion, cântăreț la Parohia Meleșcani. „Mirenii sunt un element constitutiv esențial al Bisericii, fără de care nu se poate concepe viața bisericească. Dacă este adevărat că unde este episcopul, acolo este și Biserica, tot atât de adevărat este că episcopul fără credincioși nu reprezintă Biserica. Prin urmare, ierarhii, clerul și poporul (laicii) formează întreaga Biserică, ale cărei elemente nu pot fi concepute separat, pentru ca organismul bisericesc să poată exista și funcționa normal. De aceea, ca parte vie a Bisericii, laicii au un rol la fel de important ca treptele ierarhice prin participarea activă la viaţa Bisericii. Cel mai important lucru pentru laici este credința ortodoxă, fundamentată pe Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și pe operele Sfinţilor Părinți", s-a arătat în referatul prezentat.