Şedinţa clericilor din Protopopiatul Triveneto II

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Şedinţa clericilor din Protopopiatul Triveneto II

În clădirea nouă a Centrului pastoral al Parohiei Verona I - Italia a avut loc miercuri, 20 aprilie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, ședința clericilor din Protopopiatul Triveneto II.

După distribuirea materialelor bisericești, preoții au săvârșit slujba de Te Deum în cripta bisericii celei noi, inaugurată duminică, 17 aprilie 2016, în prezența părintelui Vicar Atanasie.

Ședința s-a desfășurat în biblioteca centrului pastoral și a avut pe ordinea de zi teme legate de organizarea Festivalului Bucuriei, a taberelor de vară pentru copii și tineret, precum și alte chestiuni referitoare la bunul mers al activității protopopiatului.

În încheierea întâlnirii, părintele Nicolae Budui de la parohia Rovigo a ținut o prelegere cu tema: Credința în Dumnezeu - cea mai mare zestre spirituală pe care familia, biserica, scoala și comunitatea o pot transmite copiilor”.

Sursa: episcopia-italiei.it

Citește despre: