Ședința de constituire a consistoriilor eparhiale

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Ședința de constituire a consistoriilor eparhiale

Cu binecuvântarea și în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, marţi, 26 iunie 2018, a avut loc la Centrul Eparhial Roman ședința de constituire a Consistoriului Eparhial și a Consistoriului Eparhial Monahal.

La aceasta a participat arhimadritul Serafim Huzdup, exarh eparhial, părintele Laurențiu Segneanu, inspector bisericesc eparhial, preotul Ioan Apostu (membru titular), preotul Radu Grigoraș (membru titular), preotul Vasile Teacă (membru supleant), preotul Cezar Radu (membru supleant) și preotul Daniel Marari (grefier). Alături de aceștia au fost prezenți și membrii Consistoriului Eparhial Monahal: arhimandritul Macarie Costea (președinte), arhimandritul Eftimie Bolin (membru titular), arhimandritul Emilian Ciobanu (membru titular), protosighelul Damaschin Bodea (membru supleant), protosinghelul Pahomie Buruiană (membru supleant) precum și arhidiaconul Nectarie Iftime (grefier). Prezent în mijlocul lor, Părintele Arhiepiscop Ioachim a sfătuit pe noii membri ai celor două consistorii să fie echilibrați și să judece cu multă înțelepciune situațiile delicate care pot apărea din punct de vedere disciplinar în viața personalului bisericesc de mir și monahal.

Citește despre: