Ședință de lucru a Sfântului Sinod, la Reşedinţa Patriarhală

Patriarhia Română

Ședință de lucru a Sfântului Sinod, la Reşedinţa Patriarhală

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit la Reşedinţa Patriarhală joi, 15 februarie, sub preşedinţia Părintelui Patriarh Daniel.

În deschiderea lucrărilor, Patriarhul României a prezentat punctele de pe ordinea de zi. „Vom aproba, cu ajutorul lui Dumnezeu, mai multe texte privind viaţa şi acatistul unor sfinţi de pe teritoriul ţării noastre care au fost canonizaţi de mai multă vreme, dar nu s-a reuşit până acum să completăm toate slujbele lor”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Un element de noutate pentru această şedinţă este alegerea de noi ierarhi: un Arhiereu vicar pentru Episcopia Ortodoxă Română a Italiei şi un Arhiereu vicar pentru Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei.

În continuare, Părintele Patriarh Daniel a evidenţiat importanţa Anului 2018 ca An Omagial şi Comemorativ în Patriarhia Română. „În acest an, când se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire din 1918, avem o responsabilitate şi o datorie morală de a cinsti memoria celor care s-au jertfit pentru reîntregirea neamului românesc”, a subliniat Părintele Patriarh, explicând că în acelaşi timp trebuie să apreciem lumina, jertfelnicia, creativitatea, dragostea de popor şi ţară a celor care au fructificat consecinţele unirii.

Înaintea şedinţei, a fost oficiată o slujbă de Te-Deum în Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale, de către PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: