Ședință lunară în Protoieria Onești
În Parohia Cucuieți din Protopiatul Oneşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a desfăşurat marți, 16 iulie 2019, şedinţa administrativă a preoților din Protopopiatul Onești.
Aceasta a avut loc în contextul Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi al Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericești. Părintele Petru Pavăl de la Parohia Hârja a prezentat conferința cu titlul “Patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu - licăriri de lumină într-o națiune ateistă”. Delegaţii Centrului eparhial Roman au fost părintele Valentin Băltoi, consilier cultural, care a vorbit despre organizarea de către parohii a catehezelor, taberelor și școlilor de vară, şi părintele inspector eparhial Ilarion Mâţă, care a prezentat proiectele eparhiale social-filantropice care sunt în derulare, precum şi cele care se doresc a se implementa în continuare. Părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, a adus la cunoștință câteva dintre aspectele adiminstrative și duhovnicești ale Protopoiatului Onești. De asemenea, s-a amintit de participarea preoților din protopopiat la evenimentul hramului și al sfințirii altarului de la Metocul chiriarhal “Sfântul Ilie” de la Berzunți. Totodată, au fost aduse în atenție și alte probleme administrative.