Seminar dedicat prevenirii și combaterii consumului de droguri

Arhiepiscopia Timişoarei

Seminar dedicat prevenirii și combaterii consumului de droguri

În data de 24 septembrie 2015, la Capela „Sfânta Maria” a Parohiei Timișoara-Iosefin, a avut loc un seminar dedicat prevenirii și combaterii consumului de droguri.

Reprezentanții Agenției Naționale Antidrog Timiș au susținut, în data de 24 septembrie 2015, la Capela „Sfânta Maria” a Parohiei Timișoara-Iosefin, un seminar dedicat prevenirii și combaterii consumului de droguri. Întâlnirea a fost organizată de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş, iar temele abordate s-au referit la conceptele de dependenţă, sevraj, toleranţă, abuz de droguri, profilul consumatorului de asemenea substanţe, semnele fizice şi semnele comportamentale generate de droguri.

În finalul prezentărilor, au avut loc discuții interactive cu preoții și elevii pe tema prevenției și combaterii consumului de droguri și a cauzelor acestui fenomen. De asemenea, s-a vorbit despre nevoia conștientizării și informării serioase a tinerilor și familiilor lor asupra pericolului drogurilor și cel al noilor substanțe așa-zis inofensive, cunoscute drept „etnobotanice”, ce ascund de fapt riscuri medicale deosebit de grave. Nu în ultimul rând, au fost evidențiate aspecte privind modul în care preoţii se pot implica în prevenirea consumului de droguri, în cadrul comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea.

Sursa: http://mitropolia-banatului.ro/seminar-dedicat-prevenirii-si-combaterii-consumului-de-droguri/

Citește despre: