Siguranţa apartenenţei unui soţ la celălalt se capătă numai când raportarea se face la Dumnezeu. În acest mod, iubirea celor doi e mereu vie şi nimic nu o poate vreodată stinge atâta timp cât soţii au o relaţie vie cu Persoanele Treimice şi se hrănesc din energie divină. Cuplul conjugal creştin se poate împărtăşi din această iubire dumnezeiască prin unire cu Hristos, transformându-se într-o ecclesia domestica.

Sinteza pe care o realizează Hristos prin Întrupare este superioară şi de altă factură decât cea pe care a realizat-o Adam înainte de a-i fi scoasă coasta pentru a da fiinţă Evei.

Harul Tainei Nunţii vine să restaureze echilibrul pierdut prin cădere. „Prima raţiune a căsătoriei este de a ordona sexualitatea, mai ales acum, când omenirea umple tot pământul“, spunea Ioan Gură de Aur, care consideră că este binecuvântată o persoană care a ajuns la o iubire şi la o dorinţă de Dumnezeu asemănătoare celor pe care le are iubitul nebun după iubita sa „generând focul prin foc, erosul prin eros, pasiunea prin pasiune, dorinţa prin dorinţă“. Dacă un cuplu nu găseşte alt rost actului sexual decât procreaţia, atunci se limitează la viziunea măruntă a oricărui om care refuză să-L cunoască pe Dumnezeu. Un cuplu conjugal creştin diferă de altele prin faptul că face din sexualitate altceva decât este în lumea animală. Iubirea umană înalţă fiziologicul la nivelul dăruirii spirituale reciproce şi îmbogăţeşte toată viaţa cu armoniile sale. Particularitatea legăturii de iubire la cuplul creştin constă în faptul că soţii se raportează unul prin celălalt la Dumnezeu. Hristos este Cel care înfrumuseţează pe fiecare în parte. În afară de Hristos, iubirea permanentă faţă de un om concret ar fi imposibilă. Şi cum Hristos înseamnă Biserica Sa, cunoaşterea naturii căsătoriei creştine devine posibilă doar în măsura în care avem acces la descoperirea tainelor lui Dumnezeu.

Pentru a deveni o unire completă, iubirea dintre un bărbat şi o femeie îmbrăţişează toate aspectele vieţii lor, fiecare nivel şi fiecare potenţialitate a fiinţei lor. Aceasta include aspectul trupesc, spiritual, emoţional şi intelectual al firii umane. Dacă lucrurile nu stau aşa, relaţia rămâne neconsumată în sens autentic spiritual, nedesăvârşită, nici sfinţită. Este o relaţie frustrantă.

„Vezi acum cât e de strânsă această însoţire şi cât de proniator a zidit-o Dumnezeu dintr-o singură fire? El i-a îngăduit lui Adam să se căsătorească cu Eva care era mai mult decât o soră sau o fiică; ea era trup din trupul lui...“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Prin Taina Nunţii, cuplul este chemat să devină o icoană a Bisericii. Bărbatul şi femeia, intraţi în sfera dragostei, au sentimentul comuniunii pentru veşnicie, pentru ei pământul este un rai redobândit, este un avans, e şansa pregustării adevăratului rai. Numai soţii care se iubesc au conştiinţa existenţei raiului, pentru că poartă în inima lor raiul, pentru că Dumnezeu şi-a făcut lăcaş în inima lor. În felul acesta, iubirea soţilor are valenţe cosmice divine pentru că forţa ei uneşte cerul cu pământul, cele inteligibile cu cele sensibile. Iar această valenţă depăşeşte raţiunea. De aceea, poate, îşi încheie Iisus cuvântul despre căsătorie cu „Cel ce are urechi de auzit să audă!“.

În Comentariul la Prima Epistolă a lui Ioan, Fericitul Augustin ne arată că iubirea poate fi şi crudă: „Dar poate că trebuie să îndrepţi pe cineva? Dragostea din tine face aceasta, nu cruzimea. Poate că trebuie să loveşti? Faci asta pentru a ajunge la disciplină. Şi astfel se întâmplă că rodul este diferit, ba chiar opus, când ura linguşeşte, în vreme ce iubirea se poartă cu asprime. ş...ţ Disciplina iubirii înseamnă forţă, flori, roade, frumuseţe, încântare, hrană, băutură, mâncare, îmbrăţişare; ea este fără saţ. Dacă aşa ne desfătează cât suntem călători încă, oare cum ne vom bucura în patria cerească?“.

Vă invităm să lecturaţi această carte în speranţa că veţi descoperi legătura dintre căsătorie şi îndumnezeire pe care o mărturisesc Sfinţii Părinţi. Această legătură cheamă soţii la evoluţie (înaintare pe scara virtuţilor). Capacitatea de a se transforma unul pe celălalt cere consacrare răbdătoare din partea celor doi, până devin una. În acţiunea plină de iubire a unuia asupra celuilalt se eliberează potenţialităţi dumnezeieşti.