Sfânta Cuvioasă Parascheva, cinstită la Mănăstirea Râșca Transilvană

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Sfânta Cuvioasă Parascheva, cinstită la Mănăstirea Râșca Transilvană

Mulțime de credincioși din Arhiepiscopia Clujului, dar și din zonei Moldovei, au participat vineri, 14 octombrie 2016, la hramul mănăstirii clujene de la Râșca Transilvană, așezământ aflat sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Sfânta Liturghie a fost oficiată Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, înconjurat de un sobor de peste 35 de preoți și diaconi.

În cadrul cuvântului de învățătură, Părintele Mitropolit a explicat creștinilor că fără luptă nu există cunună și le-a oferit drept exemplu viața Sfintei Cuvioase Parascheva.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareț Casian Ioana i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru bucuria de a participa la sărbătoarea hramului mănăstirii și pentru neîncetata purtare de grijă.

Sărbătoarea Mănăstirii Râșca Transilvană s-a încheiat cu sfințirea crucii cu postament din spatele Sfintei Mese, obiect donat de o familie de credincioși români din Franța.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: