Sfântă Liturghie arhierească şi sfinţire de capelă în Protopopiatul Târgu Neamţ
Dublă sărbătoare a fost în Protopopiatul Târgu Neamţ, unde, în Duminica a II-a din Postul Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Bejeni - Humuleşti, după care a sfinţit capela Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ, închinată Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Momente pline de emoţie şi de bucurie pentru credincioşii parohiei Bejeni - Humuleşti, Protopopiatul Târgu Neamţ, unde, în Duminica a II-a din Postul Mare, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După tradiţionala primire cu pâine şi cu sare de la poarta bisericii, a debutat slujba arhierească cu citirea rugăciunii de dezlegare de către IPS Teofan, printre preoţii slujitori numărându-se, alături de părintele paroh Ioan Răduc, şi părintele Ioan Dogariu, protopop al Protoieriei Târgu Neamţ, şi pr. Iustinian Răduc, consilier în cadrul Sectorului de conferinţe şi protocol al Arhiepiscopiei Iaşilor.
„Cum să nu urci pe scara care duce la rai, dacă ai un asemenea Dumnezeu?“
Câteva sute de credincioşi au participat la slujba arhierească, majoritatea dintre ei împărtăşindu-se la final cu Sfintele Taine. În cuvântul de învăţătura rostit după pericopa evanghelică, Părintele Mitropolit Teofan a vorbit despre unul dintre scopurile principale ale vieţii oricărui creştin, anume ţintirea spre unirea cu Dumnezeu: „Nu numai cei din sihăstrii, din mănăstiri, ci şi fiecare dintre noi, oameni obişnuiţi sau căpetenii de oaste, mai bogaţi sau mai săraci, suntem datori, exercitându-ne lucrarea pe care o avem în familie şi în societate, să fim cât mai aproape de Dumnezeu, de ţinta noastră finală - unirea cu Cel ce ne-a creat. Cum să nu urci pe scara care duce la rai, dacă ai un asemenea Dumnezeu, Care stă lângă tine, te ajută când îi ceri sprijinul şi îţi pregăteşte calea care duce spre Sine? Este necesar doar un singur lucru: când El bate la uşa conştiinţei tale, să faci tot posibilul şi să fii pregătit pentru a-i deschide“.
Liturghia arhierească de la Bejeni - Humuleşti a avut parte şi de un moment deosebit, IPS Mitropolit Teofan hirotonindu-l întru preot pe tânărul diacon Petrică Pârlea, pe seama parohiei Satu Nou cu hramul „Sfântul Proroc Ilie“ din comuna Şcheia, Protopopiatul Iaşi 3.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. protopop Ioan Dogariu a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură şi de bun venit, după care a urmat cuvântul de mulţumire al părintelui paroh Ioan Răduc, care a făcut referire şi la sfinţirea capelei Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ:
„Stimaţi oaspeţi şi iubiţi credincioşi, ne-am umplut în această zi de darul şi harul Duhului Sfânt, dar şi de frumoase emoţii, pentru că pe drumul acesta al Sfântului şi Marelui Post a venit să ne ajute şi să ne întărească duhovniceşte chiar Întâistătătorul nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a venit să ne binecuvânteze şi să aducă peste noi harul Duhului Sfânt, pentru a putea fi vrednici de rodul patimilor Mântuitorului Hristos, bucurându-ne apoi de marea Lui Înviere. Alături de mulţumirile aduse Mitropolitului nostru, se cuvine să mulţumim şi celor de la Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ, care au dorit din tot sufletul să aibă un lăcaş de cult unde să-şi plece genunchii înainte de a pleca în misiunea lor nu tocmai uşoară. Datorită acestor oameni de nădejde am avut şi noi parte, în această frumoasă zi, de Sfânta Liturghie arhierească, motiv pentru care le mulţumim“.
Capelă închinată Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş și Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț
După otpustul Sfintei Liturghii, IPS Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, s-a deplasat la Detaşamentul de Pompieri din oraş, unde a sfinţit capela nou construită în curtea subunităţii, prin efortul cadrelor militare şi cu sprijinul părintelui protopop Ioan Dogariu, al părintelui director Ioan Mihoc de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ şi al stareţilor de la Neamţ, Secu, Sihla şi Agapia. Capela Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ va avea două hramuri, unul închinat Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, patronul spiritual al pompierilor, iar celălalt, Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. După cum a menţionat locotenent-colonelul Dumitru Gavrilescu, şeful detaşamentului, lucrătorii subunităţii de pompieri au muncit la zidărie, acoperiş, dar şi la înfrumuseţarea lăcaşului de cult. Astfel, pictura a fost realizată de plutonierul Andrei Apostol, cu ajutorul plutonierului Marian Huian şi al unor elevi ai Seminarului Teologic de la Neamţ, Dunca şi Pintilie, iar de sculptură s-au ocupat plutonierii Viorel Alucăi şi Dimitrie Ciocanariu. Masa altarului a fost făcută şi donată de un credincios, Năstase, din Nemţişor, comuna Vânători Neamţ.
Capela a fost ridicată chiar la intrarea în curtea detaşamentului, fiind creată şi o poartă separată pentru accesul locuitorilor din zonă, dornici să intre pentru o rugăciune. La finalul slujbei de târnosire, IPS Teofan i-a dăruit comandantului de detaşament lt. col. Dumitru Gavrilescu distincţia de vrednicie „Sfântul Ştefan cel Mare“ cu insignă.