Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită de IPS Teofan, la Catedrala Mitropolitană din Iași
Ne împărtășim cu Domnul Hristos împlinind faptele virtuților creștine, căci în fiecare virtute împlinită se arată Dumnezeu, le-a transmis Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, credincioșilor care au participat în această seară, 22 martie, la Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.
Ieșenii care au venit în această seară la catedrala ieșeană au primit binecuvântarea lui Dumnezeu, prin împărtășirea cu Sfintele Taine în cadrul Dumnezeieștii Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite. Slujba săvârșită la lumina lumânărilor a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, care a adresat și un cuvânt de învățătură la final.
Ierarhul a subliniat în predica sa cât de importantă, de adâncă și de înălțătoare este împărtășirea creștinilor cu Trupul și Sângele Domnului:
Biserica a constatat dintotdeauna că puterea cea mai mare pe care o are credinciosul pentru a răzbate, ca o oaie în mijlocul lupilor, reprezintă Sfânta Împărtășanie. Omul are nevoie să se împărtășească cu Domnul Hristos. Cu Domnul Hristos ne împărtășim în multe chipuri: ne împărtășim cu cuvântul Său, citind Sfintele Scripturi. Ne împărtășim cu Domnul Hristos împlinind faptele virtuților creștine, căci în fiecare virtute împlinită se arată Domnul, dar plenitudinea prezenței Domnului Hristos în viața noastră se arată prin Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie. [...] În realitate, în adevăr și în esență, Sfânta Liturghie nu o săvârșim noi, oamenii, arhierei, preoți sau diaconi, împreună cu dumneavoastră. Ar fi prea mult pentru noi să săvârșim acest dumnezeiesc act. Biserica ne învață că Sfânta Liturghie este săvârșită de însuși Domnul Hristos. Noi doar pătrundem în această Taină, noi doar suntem acceptați în această Taină. Părintele profesor Dumitru Stăniloae afirmă în Dogmatica sa că Dumnezeu împrumută gura Sa preotului atunci când acesta zice „Pace tuturor!”, că preotul nu rostește pace către popor din pacea sa, ci din pacea Domnului Hristos, El folosindu-se de gura preotului și de mâna preotului care binecuvintează, le împrumută pe acestea, se folosește în formă văzută de prezența preotului și prin el săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Dacă Domnul Hristos săvârșește Sfânta Liturghie, înțelegem de ce este atât de necesar și trebuincios ca noi să participăm la slujba pe care El o săvârșește și lângă El ne adăugăm și noi. Cum ne adăugăm? Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că Iisus Hristos este de o ființă cu Dumnezeu Tatăl și cu Dumnezeu Sfântul Duh, dar El este de o ființă cu noi întru firea Sa omenească. În firea Sa omenească, umplută de dumnezeire, ne aflăm și noi, de aceea prin noi și pentru noi El săvârșește Sfânta Liturghie. Domnul ne preia pe noi și ne aduce în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în fața lui Dumnezeu Tatăl. Același sfânt părinte a mărturisit că Dumnezeu binevoiește ca în fiecare dintre noi să se împlinească Taina întrupării Sale, a răstignirii Sale și a învierii Sale. În orice act creștinesc, Domnul Hristos este săvârșitorul. Noi, ca frați ai Lui mai mici, ne adăugăm Lui, și împreună cu El, avându-l pe El în față, Cap al trupului, adică al Bisericii din care și noi facem parte, El duce rugăciunea noastră, în mod special cea euharistică, a Sfintei Liturghii, la Dumnezeu Tatăl, nu pentru El, ci pentru noi.
Liturghia Darurilor, prilej de bucurie euharistică
Specifică Postului Sfintelor Paști, Liturghia Darurilor, atribuită Sfântului Ierarh Grigore cel Mare (Dialogul), se săvârșește într-un mod foarte solemn, la lumina lumânărilor, clericii îmbrăcând veșminte de culoare închisă, tocmai pentru a evidenția profunzimea și importanța perioadei în care ne aflăm. Inițial, slujba a fost o simplă rânduială săvârșită în cadrul vecerniei, în care creștinii primeau Sfânta Împărtășanie după ce aceștia ajunau, fără să mănânce nimic până la apusul soarelui.
Slujbă arhierească în prima duminică din post
Potrivit programului oferit de reprezentanții Catedralei Mitropolitane, sâmbătă, 23 martie, de la ora 6.50, se va oficia Miezonoptica, Utrenia și Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar de la 16.00 va avea loc Vecernia unită Litia. În Duminica Ortodoxiei, pe 24 martie, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, începând cu ora 9.00.
Vă invităm să accesați și:
(Video) IPS Teofan: „Vocația noastră este de a fi prelungirea prezenței Domnului Hristos”
Programul slujbelor în prima săptămână din Postul Mare la Catedrala Mitropolitană din Iași – 2024