Sfânta Parascheva a ieşit în întâmpinarea pelerinilor
Vineri, 11 octombrie 2013, începând cu ora 06:30, a avut loc procesiunea cu racla ce adăposteşte moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. După înconjurarea Catedralei Mitropolitane prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, moaştele Sfintei au fost depuse spre închinare, pe platoul din faţa căminului preoţesc „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. În continuare, s-a desfăşurat slujba aghiasmei mici şi Taina Sfântului Maslu, în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
După citirea acatistului Cuvioasei Parascheva, moaştele Sfintei au fost scoase în dimineaţa zilei de vineri şi purtate în procesiune din Catedrala Mitropolitană, pe Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, fiind aşezate apoi în baldachinul special amenajat şi împodobit cu flori din curtea mitropoliei. Chiar înainte de începerea procesiunii, oamenii s-au adunat în curtea mitropoliei, aşteptând cu nerăbdare să o primească pe Sfânta Parascheva în mijlocul lor. Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul a condus soborul de preoţi şi diaconi, ce au purtat în procesiune icoana Prodromiţa de la Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti, racla cu moaştele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat şi racla moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva. În sunetul lin al toacei, oamenii s-au alăturat alaiului, purtând în mâini flori, busuioc şi lumânări aprinse. Tinerii au purtat prapuri, cruci şi felinare, iar elevii Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi au intonat cântări religioase în cinstea sfinţilor purtaţi în procesiune. Fumul dens de tămâie a învăluit tricolorul şi pe cei îmbrăcaţi în costume naţionale, oferind o atmosferă duhovnicească. După aşezarea celor trei odoare în locul destinat închinării, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul şi soborul de preoţi şi diaconi s-au închinat la icoana şi moaştele sfinţilor, iar apoi pelerinii au început să treacă, rând pe rând, pe la baldachinul cu sfinte moaşte.
Slujba Aghiasmei mici şi Taina Sfântului Maslu pentru pelerini
După încheierea procesiunii şi începerea închinării pelerinilor, pe aleea din faţa Catedralei vechi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, s-au desfăşurat slujbele Aghiazmei mici şi a Sfântului Maslu. Pelerinii adunaţi la aceste slujbe s-au rugat pentru sănătate trupească şi sufletească, pentru întărirea în credinţă şi au mulţumit Cuvioasei Parascheva pentru milocirile aduse înaintea lui Dumnezeu.
„Pelerinajul la Cuvioasa Parascheva înseamnă o apropiere de cele sfinte şi indiferent de câtă oboseală îndurăm, avem parte de o linişte mult mai mare la sfârşit. Au fost ani în care am stat la rând peste 20 de ore, dar nu am simţit oboseala pentru că Sfânta Parascheva are o mare putere. Ştim că suntem plini de păcate şi încercăm prin aceste mici eforturi să ne apropiem de sfinţenie”, spune cu mulţumire în glas domnul Viorel din Bucureşti. Andreea din Râmnicu Sărat susţine că de fiecare dată când ajunge la racla Sfintei Parascheva simte o bucurie imensă şi o binecuvântare aparte. „Eu am avut parte de nişte minuni pe care nici nu le concepeam. Anul acesta m-am rugat pentru sporirea dragostei din sufletele noastre, pace în casele tuturor şi rezolvarea problemelor”. „Pelerinajul acesta ne ajută să înţelegem că Dumnezeu este cu noi şi trebuie să fie şi întru noi. Dumnezeu ştie mai bine decât noi de ce avem nevoie şi ne ajută exact atunci când avem nevoie cu adevărat ”, susţine cu tărie Domnica din Piteşti.
Cristina spune că nu vine să ceară ceva în mod special, dar simte mereu în preajma Sfintei Cuvioase Parascheva nădejde, iertare şi dragoste. „Noi trebuie să ne rugăm permanent şi să ne cinstim sfinţii pentru a putea înainte pe drumul spre mântuire”. „Un pelerinaj trebuie să fie o rugăciune continuă, o aducere aminte, dar în acelaşi timp şi o mulţumire. Eu am descoperit-o pe Sfânta Parascheva acum câţiva ani, într-un moment foarte delicat al vieţii mele. Am cerut ca Dumnezeu să-mi dea, prin mijlocirea Sfintei, puterea de a trece peste toate încercările şi de a-mi duce crucea”, afirmă cu bucurie Florin din Piteşti.
Sfântul Paisie de la Neamț se arată în vedenie unui călugăr la adormirea sa
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro