„Sfânta Parascheva şi Sfânta Maria Magdalena ne chemă să ne întâlnim cu Mântuitorul Hristos”
Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit astăzi, 13 octombrie 2015, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în cinstea Aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi.
La slujbă au participat numeroşi pelerini şi credincioşi din Iaşi. După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul de la Huşi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la sărbătoarea Sfintei Parascheva din acest an. „Sărbătoarea Sfintei Parascheva ne cheamă în fiecare an pe toţi creştinii cei iubitori de Dumnezeu şi de sfinţii lui, pentru a ne închina cinstitelor ei moaşte. Sfânta Parascheva ne cheamă pe toţi pentru a privi cu luare aminte la felul în care ea a trăit pe acest pământ. Mulţime de credincioşi, care au luat contact pentru prima dată cu puterea Sfintei, dau mărturie cum ea, a lucrat în viaţa lor, prin rugăciunile ei”, a remarcat Preasfinţitul Părinte Corneliu, care a făcut referire apoi la Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii.
„Chemarea Sfinților Apostoli este invitarea fiecăruia dintre noi de a-L întâlni pe Mântuitorul în sfinţii şi în Biserica lui. Întâlnindu-L pe Hristos, putem să ne schimbăm viaţa, aşa cum au făcut Sfinţii Apostoli şi urmaşii Mântuitorului până în zilele de astăzi. Unul dintre aceşti urmaşi este Sfânta Maria Magdalena, pe care Biserica o cinsteşte întocmai unui apostol. Ea a fost prima care a luat puterea curajului credinţei ei, venind la mormântul Domnului după răstignire şi după îngropare. Ea a fost prima care L-a văzut pe Mântuitorul. Sfânta Parascheva şi Sfânta Maria Magdalena ne chemă pe toţi, în ciuda frigului şi a oboselii, pentru a ne întâlni cu ele şi cu cel pe care L-au mărturisit în viaţa lor - Iisus Hristos, Dumnezeul cel veşnic”, a spus PS Corneliu.